Elena Merișoreanu, dezvăluiri despre cea mai mare pierdere a sa din cauza carierei: „Erau niște bani”
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai iubite cântărețe de muzică populară din România. Încă de la o vârstă fragedă, mai exact din adolescență, artista a urcat pe scenă atât în țară, cât și peste hotare. Cu toate acestea, vedeta susține că a pierdut ani prețioși pe plan familial punând pe primul loc cariera.
Elena Merișoreanu a acordat recent un interviu în care a vorbit despre cariera sa, dar și despre familie. Avea doar 16 ani când a început să meargă prin turnee. Ulterior, îndrăgita interpretă de muzică populară a devenit mamă, însă acest lucru nu a împiedicat-o să își continue cariera. Cu toate acestea, artista care va împlini în curând 74 de ani, susține că cel mai mare sacrificiu făcut a fost privarea fetelor de prezența ei atunci când erau mici, deoarece mergea foarte des la evenimente sau turnee prin țară.
„Eu de la 16 ani stau pe tocuri, am cântat mult și prin străinătate. Îmi aduc aminte că mă încălțam dimineața la 6 și mă descălțam tot dimineața, la 5. Este un efort foarte mare, dar este și o plăcere, nu aș zice că este un sacrificiu. Sacrificiu a fost că nu m-am bucurat de creșterea fetelor mele când erau mici pentru că am fost plecată prin turnee.
Eu am fost salariată mulți ani la unul dintre cele mai mari ansambluri din România. Când aveam o nuntă, sâmbăta sau duminica, erau niște bani care intrau în buget pe lângă salariu, dar nu puteam să merg pentru că aveam spectacole și turnee. Din punctul acesta de vedere, există sacrificiu. Îți lași copiii, nu te bucuri de evoluția lor. Dumnezeu să îi ierte pe părinții mei și pe sora mea, care până la vremea școlii au stat acolo', a declarat Elena Merișoreanu pentru EGO.
Cunoscuta cântăreață a mai mărturisit că soțul ei a ajutat-o foarte mult cu fetele atunci când ea era plecată. Militar de profesie, timpul acestuia era, de asemenea, limitat, însă Elena Merișoreanu a dezvăluit că a fost o răsfațată toată viața și continuă în același stil.
„Și soțul meu a fost foarte ocupat, a fost militar, a lucrat în poliție. Și el a muncit enorm de mult. În căsnicie au existat și coborâșuri, dar am trecut peste ele. Dacă aș mai fi tânără, tot pe soțul meu l-aș lua. Și-a văzut de casă, și-a văzut de familie, de fete, cât eu am fost plecată. A fost grijuliu, eu nu am fost să fac piața sau cumpărăturile. Într-un fel, am fost o răsfățată. Și sunt și la ora actuală', a mai spus îndrăgita interpretă de muzică populară.