Cristian Tudor Popescu, ironii la adresa regretatului actor Alexandru Arșinel: „Intenționa să putrezească”
Familia, colegii, dar și admiratorii lui Alexandru Arșinel deplâng moartea acestuia. Reamintim că marele actor a decedat pe data de 29 septembrie la Spitalul Universitar unde era internat de două săptămâni. Ei bine, nu toți oamenii l-au iubit pe artist, iar printre aceștia se numără și Cristian Tudor Popescu.
Cristian Tudor Popescu a transmis un mesaj acid pe rețelele de socializare după moartea actorului Alexandru Arșinel. Acesta s-a legat și de demisia ministrului Educației, Sorin Câmpeanu.
„Ministrul S. Cîmpeanu a fost demisionat din funcție. Maestrul, ba chiar marele maestru, Al. Arșinel a fost demisionat din viață, după ce s-a legat cu lanțuri de scaunul de director la Teatrul de Revistă, în care intenționa să putrezească. În cazul Cîmpeanu, enunțam un principiu al imposturii. Iată încă unul, inspirat de acest Arșinel: impostura dăinuie, uneori pentru totdeauna', a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.
Gazetarul a făcut remarci dureroase referitoare la cariera actorului fără să țină cont de suferința familiei. Acesta este de părere că reușita sa profesională s-a datorat Stelei Popescu, el având un umor capabil să stârnească râsul doar „curcilor'. Mai mult decât atât, jurnalistul a a amintit și episodul în care defunctul s-ar fi folosit de influența sa pentru a obține un transplant de rinichi.
„Istoria artelor nu duce lipsă de mucavale perene. În rolul de mort înregistrează așa-zisul comic, care, atârnat în meserie de fusta cu adevărat marii actrițe Stela Popescu, nu făcea să râdă decât curcile, poate cel mai mare succes al carierei sale, comparabil cu cel al vânătorului de rinichi. Gem ecranele de ode. Există și o artă a ortului popii. Om muri și om vedea nu e mai puțin adevărat decât om muri și om orbi. Iluzia că moartea și timpul despart grâul de neghină e o iluzie. De unde și putrefacta cugetare Despre morți numai de bine
', a adăugat acesta, scrie Spynews.
Foto: Facebook