Elena Merișoreanu a dezvăluit secretul sarmalelor perfecte. Sfatul pentru tinerele gospodine

Elena Merișoreanu a dezvăluit secretul sarmalelor perfecte, dar și secretul pentru care preparatul îi iese întotdeauna extrem de gustos. Interpreta de muzică populară are rețeta de la mama sa.

Elena Merișoreanu, una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară din România, continuă să impresioneze nu doar prin vocea sa inconfundabilă, ci și prin talentul său în bucătărie. La 78 de ani, artista are agenda plină de concerte, dar își face timp și pentru a păstra tradițiile culinare de Crăciun.

În pragul sărbătorilor, solista a dezvăluit micile sale secrete pentru masa tradițională. Un preparat nelipsit de pe masa de Crăciun sunt sarmalele, pe care Elena le gătește după o rețetă veche, transmisă de mama ei, cu peste 50 de ani în urmă.

„La sarmalele de Crăciun, pe care și eu le prepar, în fiecare an, pentru familie, am mici secrete, pentru un gust delicios. Rețeta am învățat-o de la mama mea, este cea clasică, însă mai am și mici trucuri.

De pildă, pun mai multă carne și mai puțin orez, am văzut că alte gospodine fac de fapt invers. Iar, printre sarmale, când le pun la fiert, strecor și bucățele de slăninuță afumată. Ca mirodenii, adaug cimbru, busuioc și mai puțin piper. Musafirii vor mai cere o porție, atât de gustoase sunt!', susține ea, pentru Click!.

Artista le-a oferit și un sfat prețios tinerelor gospodine: „Aveți grijă la varză! Înainte de a folosi foile, trebuie să le puneți la desărat, timp în care schimbați apa de mai multe ori. Și nici în compoziție să nu adăugați multă sare. Eu le fierb inițial pe aragaz, apoi le bag la cuptor.

De obicei, în vreo 3 ore sunt gata preparate. Se pot servi la masa de Crăciun cu pâine, însă cu mămăliguță caldă sunt și mai gustoase'.

elena merisoreanu codid 19SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 12)

Câți bani cere Elena Merișoreanu pentru o cântare

Elena Merișoreanu va fi, de asemenea, prezentă pe scenă de Revelion, pentru a încânta publicul cu un recital special. Artista a dezvăluit că onorariul său pentru un spectacol se ridică la câteva mii de euro, dar pentru ea, cea mai mare satisfacție este să vadă bucuria oamenilor.

„Am semnat de mai mult timp pentru câteva evenimente, la care voi merge să cânt de Anul Nou. Nu sunt însă departe de casă, am ales anul acesta să susțin recitaluri în București. Să mă ajute Dumnezeu să fie bine!'.

„Eu, la o nuntă, pentru un program muzical de 45 de minute, iau 1.000 de euro. Este foarte bine. Am impresar, el stabilește spectacolele, își ia și el partea lui. Sofia Vicoveanca a mers cu mine, în străinătate, iar acolo am luat și câte 1.500 de euro fiecare, oamenii ne-au plătit și drumul. Dar, sunt și cazuri când primim și mai mult. Fiecare ne dă după câți bani are', a mai spus Elena Merișoreanu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete