După ce a scăpat de tumoarea de la sân, Carmen Șerban are din nou probleme de sănătate: „Nu ştiu dacă se poate trata”

Carmen Șerban este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de petrecere de la noi. În ultima vreme, însă, artista s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. După ce a scăpat de tumoarea de la sân și de complicațiile de la plămâni, Carmen Șerban are o nouă problemă medicală.

Carmen Șerban, noi probleme de sănătate

Invitată în cadrul emisiunii „Agenția VIP”, de la Antena Stars, Carmen Șerban a vorbit despre starea ei de sănătate, după ce a scăpat de tumoarea la sân.

„Sunt stresată, probabil că am o problemă pe glanda tiroidă, de mă durea foarte tare gâtul. Avem probleme pe sinusuri. Am o sinuzită maxilară. Te doare zona asta de maxilar şi am o roşeaţă pentru că e o afecţiune acolo. Nu ştiu dacă se poate trata. Cu slujbe, cu creme, cu piramide, cu toate, sigur. Există un efect, eu mă simt mai bine. Încă nu am tratat-o, e în curs de tratare”, a declarat Carmen Şerban, la Antena Stars.

Nici anul trecut cântăreața nu a stat prea bine cu sănătatea.

„Am făcut o complicație la plămâni”, a mai spus Carmen.

Cântăreața a trecut prin momente grele, anul trecut, și a fost nevoită să stea opt zile la pat, din cauza unei răceli puternice.

„Încă nu mi-a trecut de tot răceala. Am făcut iarăși o complicație la plămâni, ca și anul trecut. Astea cu plămânii trec mai greu. Dar ne revenim. Nu mor caii când vor câinii. E o perioadă când toată lumea e încercată de răceli. Eu am stat la pat opt zile. Am băut suc de spanac, am mâncat ridiche neagră cu miere sau cu sare, usturoi, ceapă. Am mâncat foarte multe legume”, povestea ea, tot la la Antena Stars.

Carmen Șerban a fost diagnoticată cu o tumoare la unul dintre sâni

În anul 2012, artista a fost diagnoticată cu o tumoare beningnă la unul dintre sâni, care a avut o evoluție foarte rapidă. Din fericire, însă, cu un an mai târziu, ea susținea că s-a vindecat complet doar cu ajutorul bioenergiei și a tratamentelor naturiste.

„Sunt bine, chiar bine. Nu pot să zic că am fentat, că nu poți să fentezi. Aceste probleme vin pe fond energetic, pe fond de stres, pe fondul distanțării noastre de Dumnezeu. Medicii mi-au spus că am o tumoare benignă, care în opt luni s-a mărit apoi de la 5 milimetri la 1,8 centimetri. Și asta pentru că eu stăteam supărată pe Dumnezeu. Am început să mers la terapeuți și la energeticieni. Medicii mi-au spus să apelez la tratamente naturiste și să mers la bioenergeticieni. Am folosit foarte multă ganoderma și alte tratamente naturale care distrug celulele canceroase”, spunea Carmen Șerban, în 2013, la Antena 1.

Pentru a vedea mai multe imagini cu Carmen Șerban, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: Facebook

Mihaela Tudor

Citește și:

Carmen Șerban, apariție surprinzătoare la TV! A slăbit spectaculos în doar 3 luni

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati