După ce a fost huiduit la concertul Coldplay, Babasha bifează prima apariție la TV. Unde va putea fi urmărit alături de sora lui

Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu au parte de momente inedite la filmările pentru sezonul 14 al celui mai apreciat cooking show din România, Chefi la cuțite.

Etapa audițiilor pe nevăzute le dezvăluie în fiecare zi concurenți cu povești surprinzătoare și farfurii în care creativitatea și îndrăzneala se împletesc în mixuri neașteptate de ingrediente. Printre participanții la preselecții cei patru jurați au avut surpriza să descopere și nume foarte cunoscute: Babasha, artistul de 22 de ani care a cântat alături de trupa Coldplay, le-a făcut o vizită Chefilor.

Dar nu a intrat în bucătăria show-ului singur – pentru a se asigura că urmează întocmai rețeta aleasă, Babasha a venit însoțit de sora sa, Bianca. „Audițiile pe nevăzute ne aduc și sezonul acesta multe momente surprinzătoare.  Nu știam multe lucruri despre Babasha, dar m-am bucurat să descopăr povestea frumoasă a doi frați, Bianca și Vlad, care știu să se susțină reciproc în cele mai vulnerabile momente', a spus Chef Richard.

„Aceasta a fost una dintre vizitele surpriză pe care le-am primit la filmările sezonului 14. La doar 22 de ani, tânărul acesta are o traiectorie muzicală în care curajul a contat enorm, iar în platoul Chefi la cuțite noi am aflat povestea lui, povestea artistului din spatele hiturilor', a declarat Chef Sautner.

„Nu vă spunem încă ce ne-au gătit Babasha și sora lui, veți descoperi momentul în toamnă, când vom vedea și dacă preparatul va intra în trending la fel ca piesele lui', a comentat cu umor Chef Orlando.

„A fost un moment neașteptat – una dintre numeroasele surprize ale sezonului 14. Preselecțiile ne dezvăluie multe povești aparte în spatele farfuriilor pe care noi le degustăm – așa s-a întâmplat și acum. Și cu toate că, dintre cei doi, cel faimos este Vlad, am apreciat conexiunea specială dintre el și sora lui, care are, de asemenea, o poveste cu un mesaj foarte puternic în mijlocul controversei care a înconjurat numele Babasha', a spus Chef Ștefan.

babasha_2SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Filmările sezonului 14 Chefi la cuțite sunt în plină desfășurare – cei patru jurați urmând să revină cu noua rundă de confruntări din ringul culinar în toamna aceasta, la Antena 1.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete