Dragostea dincolo de dogme

Deniz Trifan este o femeie a cărei iubire a luptat cu prejudecățile și le-a învins. Mamă a doi copii superbi, profesoară de limba română, aparținând etniei tătare și botezată cu numele mării,- căci Deniz înseamnă mare în tătara crimeeană- vorbește acum pentru prima oară despre dragostea ei pentru un creștin și despre căsnicia lor care a îndrăznit să treacă peste barierele religioase.

Când s-au cunoscut
, Deniz și Vasile, știau că îi despărţeau prea multe: ea, credincioasă în religia lui Allah, el mărturisind un botez în credinţa creştin ortodoxă. Între ei se ridica o lume, o concepţie, culturi diferite, dumnezei diferiţi, percepte morale şi prejudecăţi fără număr și dragostea lor ar fi fost sortită eşecului dacă n-ar fi avut puterea să lupte.

“Da, sunt una din persoanele privilegiate de soarta de a fi crescută în profunzimea unei căsnicii interconfesionale: acasă, în decorul cu aspect de stepă, îndulcit de un mal de lac sărat, la Techirghiol, mama, o tătăroaică bătăioasă, iar babam (tata, cum se spune în limba tătară) un ardelean blând, descins din Apusenii lui Horia.

Două familii având credințe deosebite: tata credea în Dumnezeu, iar noi ceilalți în cuvântul lui Allah. Cum Demiurgul nu poate fi decât Unul, cu nume însă diferite -Allah, Dumnezeu- ne-a ocrotit deopotrivă pe toți!

Întotdeauna originea mea, cu rădăcini întortocheate prinse între stepele mongole și liniile sălbatice ale Apusenilor, m-a făcut să mă simt într-un anume fel: mândră, deosebită, interesantă… să simt în mine dualitatea necesară echilibrului universal, reunind principii aparent opuse: tătar-român, popor lunar-popor solar, mahomedanism-creștinism.

Iar ajunsă la maturitate, am refăcut destinul mamei mele: m-am căsătorit cu cineva care este de altă etnie, un fapt care nu este decât mărturia unei iubiri necondiționate.”
deniz

Deniz și Sică, așa cum îl știe toată lumea, s-au cunoscut în adolescență, elevi la același liceu constănțean și s-au îndrăgostit, așa cum se naște iubirea din nimic ori dintr-o fluturare de pleoape, aproape o iubire de puști, copilărească, dar o iubire pe viaţă.

Au petrecut împreună şase ani, în studenție, poate și pentru a-i obişnui pe ceilalţi cu ideea, fiindcă ei doi erau decişi din prima clipă şi ştiau că destinul hotărâse să nu îi mai despartă. Apoi și-au spus că este vremea să îşi unească destinele, iar Sică, absolvent al Institului de Marină Civilă, brevetat comandant de navă și incurabil pribeag al întinderilor încărcate de mister ale mărilor și oceanelor lumii, a cerut-o în căsătorie, romantic, pe malul mării.

„Relația noastră nu a fost nicicând forțată de gândul chinuitor al multor tinere: trebuie să mă căsătoresc. Atunci când am decis să le spunem părinților despre decizia noastră, am avut norocul de a nu simți vreo opoziție din partea cuiva. Poate și pentru simplul fapt că mi-a plăcut să cred că sunt o fire rebelă, că nu mi-a plăcut niciodată să mă supun rigorilor, uneori ciudate, ale societății și deci nu m-a interesat câtuși de puțin să țin cont de gura satului.

Probabil că mama mea, profesoară de geografie de religie mahomedană, sau părinții soțului, creștini, au trăit sentimentul nostalgiei unui ginere sau unei nurori de aceeași confesiune. Dar acest gând nu a fost rostit niciodată, nu a prins contur poate și pentru că iubirea nostră era sinceră, evidentă.

Am hotărât ca fiecare să rămână în religia ce i-a fost predestinată: eu-mahomedană, el-creștină, dar am considerat că Demiurgul a fost încântat să vadă că iubirea unește ființe, familii, etnii, religii diferite.”

Fidelă opțiunii sale din copilărie când se juca numai „de-a profesoara- dar ce fetiță nu face asta?- Deniz, fata ce locuia pe strada Ovidiu și absolvise Liceul Teoretic Ovidius, a urmat Facultatea de Litere și Teologie, specializarea Limba și Literatura Română-Filologie Balcanică a Universității Ovidius și acum predă chiar la liceul unde a fost elevă.

„Implinirea și bucuria pe care o trăiesc au devenit depline prin venirea pe lume a băiețelului nostru Andi-Daren, care a împlinit acum nouă ani și, în luna cireșelor a anului trecut, când mi-a sădit în grădină un nou suflet, proaspăt și inocent: fetița mea Delia-Iren.

Cristalinul râsului lor fericește zi de zi existența întregii familii reunite sub semnul iubirii. Ziua în care și micuța mea xxxx ea s-a ivit pe lume e ziua în care mi-am câștigat echilibrul, ziua în care m-am simțit un Om total: Mamă, Soție și Prietenă într-o familie pe deplin constituită.”


În privința religiei, între cei doi nu au existat nici o dată divergenţe şi au încerat să își respecte obiceiurile şi tradiţiile. Şi în fond, se întreabă Deniz, nu e mai frumos să sărbătoreşti de două ori mai multe evenimente pe an decât majoritatea oamenilor?

Nici Sică nu a ţinut ca Deniz să își schimbe religia şi nici ea nu i-a cerut acest lucru, nu au existat obligaţii de a participa la anumite ritualuri religioase atâta vreme cât pornirea respectivă nu vine din suflet. “Pentru mine viața curge pe un făgaș absolut normal.

Eu, de mică am avut privilegiul de a mă bucura de toate sărbătorile, fie ele musulmane, fie creștine iar acum la fel: în casa noastră răsună notele zglobii ale colindelor creștine, bradul este împodobit de Crăciun, aburește batalul sacrificat de Bairam, iepurașul ne vizitează de Paște, la fel și Sfântul Nicolae, iar baclavalele ocupă, mândre, un loc important pe masă la Șeker Bairam.

Ceea ce vreau să spun și ceea ce simt acum este că de fapt, fiecare dintre noi își poate crea propriul destin, atât timp cât își cunoaște prioritățile, care sunt dictate, bineînțeles, de principiul fundamental pe care este construită viața: iubirea, cea care, așa cum spunea Dante, mișcă Soarele și celelalte stele. Și care este semnul cel mai curat al apropierii de divinitate. Oricum s-ar numi această divinitate.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate