DPD România se pregătește pentru Black Friday cu o investiție de 1,5 milioane de euro

Compania de curierat DPD România se așteaptă de Black Friday la un volum de vânzări cu 20% mai mari decât într-o zi obișnuită de vineri, chiar dacă toată lumea parcurge o perioadă de criză. Compania a investit 1,5 milioane de euro în tehnologie pentru a fi cât mai bine pregătită pentru evenimentul nr. 1 al comerțului electronic. În plus, DPD România a angajat peste 150 de persoane, inclusiv curieri și manipulanți în depozite, și a relocat în spații mai mari depozitele din Arad, Deva, Sfântu Gheorghe, Pitești, Reghin și Odorheiul Secuiesc.

Investiția anunțată de DPD România, o bandă automată de sortare amplasată la depozitul din Mogoșoaia, are o capacitate de peste 100.000 de colete pe zi și ar urma să prevină întârzierile ce pot fi provocate de volumele mari. Pot fi sortate colete de cel puțin 7.000 de colete pe oră (adică peste 100.000 de colete pe zi). Este vorba de colete de cel mult 3 kg și dimensiuni 20 x 20 x 30 cm, care pot fi trimise către peste 200 de destinații.

Banda de sortare de la Mogoșoaia funcționează pe baza unui dispozitiv inteligent de fotografiere, care identifică în mai puțin de 2 secunde dimensiunea volumetrică și utilizează tehnologie Wi-Fi ce permite sortarea eficientă. Poate separa coletele etichetate greșit sau pe cele care nu au informații suficiente pentru sortare, prevenind în acest fel livrările eronate. În plus, are sisteme de siguranță care previn accidentele de muncă și este conectată la sistemul de incendiu al DPD.

Pentru noi a fost prioritar și în acest an să investim în oameni și în tehnologie. Banda de sortare automată va ușura munca oamenilor și va eficientiza livrările pentru destinatarii finali. În plus, clienții noștri se pot baza pe sistemul de lockere și oficii, care reduce timpul de livrare la 24 de ore, și au la dispoziție Predict, un serviciu unic pe piața de curierat din România, care le spune intervalul de 60 de minute la care va ajunge curierul la ei la ușă', a declarat Karla Codrea, CEO DPD România.

Karla Codrea

Compania de curierat se pregătește pentru a face față celor mai mari volume din timpul anului. Black Friday va fi începutul spectaculos al unei perioade în care se vor înregistra cele mai multe cumpărături online din tot anul, cu volume uriașe în perioada sărbătorilor de Crăciun. În topul produselor care vor fi comandate în perioada următoare, apreciază cei de la DPD România, se vor afla electronicele, articolele vestimentare, jucăriile, obiectele home-deco, produsele de sănătate și wellness, produsele farmaceutice, cosmeticele și echipamentele sportive.

Compania de curierat DPD România face parte din DPDgroup, lider european în livrările rutiere, și este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. Are peste 1.800 de angajați (inclusiv francizele) și peste 15 milioane de colete livrate anual. DPD efectuează livrări la cele mai mici prețuri în toate țările Uniunii Europene.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial