DOSAR SPECIAL Români care au schimbat lumea: Mareșalul Ion Antonescu

În dimineața zilei de 22 iunie 1941, la ora 2.00, Armata Română primeşte de la mareșalul Ion Antonescu legendarul ordin:„Ostaşi, treceţi Prutul!. Intrarea în război a fost pasul care a schimbat cursul istoriei în această parte a lumii, un drum ce avea să se sfârșească în Valea Piersicilor, la Jilava, cu salvele unui pluton de execuție.

O istorie controversată, contestată, explicată, criticată, iubită sau disprețuită, dar dincolo de toate, istoria reală și dureroasă a unuia dintre marii români rămași în istoria mondială. Angajarea României în război a fost decisă exclusiv de viitorul mareșal Ion Antonescu, pentru a repara o umilință
națională: cedarea fără luptă a Basarabiei şi Bucovinei în fața ultimatumului sovietic din iunie 1940.

A fost, spun contemporanii, o decizie de o greutate imensă care a atârnat întreagă pe umerii generalului – pe atunci – Antonescu, încă de la preluarea de către acesta a puterii, în septembrie 1940.

Ocuparea în iunie 40 a Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, de trupele Armatei Roșii, în ciuda faptului că oficialităţile țării promiteau că graniţele României Mari vor fi apărate fără preget, a fost poate mai tragică pentru militarii români decât orice înfrângere pe câmpul de bătălie.

Mareșalul Ion Antonescu a luat o decizie greșită pentru România

La o lună după ce a devenit Conducătorul statului român, Antonescu decide aderarea României la Pactul Tripartit, hotărâre luată după îndelungi dezbateri politice și militare dar cu previziunea unor operațiuni armate apte să readucă României teritoriile răpite, căci motivele participării româneşti la război nu coincideau sub nici o formă cu cele germane.

Antonescu a aflat, prin intermediul generalului Erik Hansen, şeful Misiunii Militare Germane, că Adolf Hitler semnase celebra sa Directivă 21 ce conținea Planul „Barbarossa' de invazie a Uniunii Sovietice, astfel că a decis să speculeze în favoarea României intențiile germane și să obțină retrocedarea teritoriilor rupte din țară și s-a alăturat Pactului.

Speranța sa era, așa după cum o mărturisește chiar el, după terminarea războiului, să facă un soi de „figurație militară', mimând pe cât posibil aderarea la scopurile Germaniei, uzând cât mai puțin și doar în situații extreme de potențialul militar românesc și lăsând mașinăriei militare germane rolul de a „împinge' ofensiva către inima Rusiei și de a obține victoria, de care ar fi profitat și România.

De altfel, planul lui Antonescu era să nu depășească cu trupele sale linia Nistrului, ocuparea Basarbiei și Bucovinei asigurându-i „de facto' atingerea scopurilor propuse. În același timp însă, om de o onoare absolută – militar cu sânge cinstit și demn mai curând decât politician – mareșalul Antonescu era decis să nu-și calce cuvântul dat și să nu trădeze decizia luată, ceea ce avea să-l ducă în final la marea sa greșeală: trecerea Nistrului.

Aceasta avea să se dovedească eroarea politică și militară capitală a lui Antonescu, care avea să-l coste războiul și pierderea vieții și în jurul ei au curs râuri de cerneală. Antonescu avea să afle toate detaliile Directivei Barbarrosa și modul de sprijin militar pe care îl va oferi România, direct de la sursă, în 12 iunie 1941, într-o întrevdere față în față cu Hitler, la Munchen.

Aici avea să se decidă mersul angajării militare către Est – supervizat personal de Adolf Hitler – precum și constituirea „Grupului de Armate General  Antonescu', care va trece Prutul, desfășurând în final mai mult de jumătate de milion de oameni, eliberând teritoriiile românești.

Greșeala lui Antonescu a avut consecințe dezastruoase pentru România

Vertical până la capăt, deși ofensiva estică germană se dovedea treptat un fiasco, Antonescu a hotărât, din onoare militară, să-și urmeze angajamentele, desfășurând prea multe trupe și prea departe de țară, pe frontul fragilizat serios după eșecul bătăliei Moscovei, de la sfârşitul lui ’41. A fost o greșeală? Fără discuție. Din punct de vedere politic acţiunea a fost greşită iar consecinţele ei vor fi dezastruoase pentru România.

Dar a fost exclusiv o eroare de tactică militară, sau una umană ori doar politică? A fost o decizie impusă sau una luată în pripă? O eroare omenească ori una forțată de elemente exterioare, deși erau luate în calcul conscințele? Mulți contemporani au condamnat decizia lui Antonescu așa cum mulți alții au fost de acord că nu avea ce face în acel moment decât ceea ce promisese: „să ducă războiul până la capăt'.

Sigur că mareșalul ar fi putut să decidă – cu riscul pierderii propriei poziții și chiar a capului – oprirea armatei pe linia Nistrului, așteptând desfășurarea evenimentelor din estul mai îndepărtat. Însă, această opțiune nu era simplă de fel și nu aducea decât pierderea teritoriilor românești abia recucerite prin campania din Basarabia, aceasta fiind de fapt rațiunea profundă pentru care România pornise la acest război.

Cei care creditează o astfel de variantă nu iau în calcul scrisoarea trimisă lui Antonescu chiar de Hitler, în momentul în care trupele erau masate pe Nistru, în care se spunea foarte clar că problema Basarabiei şi a Bucovinei va fi decisă abia după încheierea conflagrației iar, dacă armata română se retrage din conflict după ocuparea teritoriilor dintre Prut și Nistru, aceasta va însemna că nu și-a făcut datoria drept urmare va pierde retrocedarea dorită, deci lupta și jerfele soldaților români vor fi fost inutile.

Mareșalul Ion Antonescu a jucat cartea ultimei speranțe naționale

Cu toate amenințările directe ale lui Hitler și riscurile pe plan național pe care le-ar fi avut o eventuală „insubordonare' militară față de Germania și în ciuda oricăror procese de conștiință vizavi de onoarea militară, mareșalul Antonescu decide totuși, în 1943, să ia contact în secret cu aliații pentru a negocia ieşirea din alianţa cu Axa.

În momentul acela, pentru Antonescu era clar că Germania pierduse războiul și că deci nu mai avea puterea de a respecta promisiunile făcute de a asigura reîntregirea României.

Dorința românească de reîntregire teritorială trebuia garantată de învingători. Dezastrul german din fața Stalingradului, asigurat de podul aerian american, avea să fie lovitura militară finală, chiar dacă Hitler, în paranoia lui, continua să vadă victorii și să amenințe.

După Stalingrad, Ion Antonescu i-a spus ministrului de externe, Mihai Antonescu: „Germania a pierdut războiul, important e să nu-l pierdem şi noi pe-al nostru', și i-a dat mână liberă să poarte negocieri secrete în vederea încheierii armistiţiului cu Naţiunile Unite.

Tot acum, partidele de opoziţie au început şi ele, cu acordul tacit al lui Antonescu, negocieri similare, în capitalele ţărilor neutre. Între timp sovieticii pornesc „ofensiva noroaielor', sparg frontul la Bug și Nistru și intră în România, iar Germania amenință că va pune în aplicare planul „Margareta II' de ocupare completă a țării.

Antonescu ar fi dorit un front stabil pe linia Focşani-Nămoloasa-Brăila pentru încheierea armistiţiului cu Aliaţii dar Hitler și Antonescu au o întâlnire decisivă unde primul promite că nu va lua în considerare Dictatul de la Viena și că va restitui României Transilvania, dacă mareșalul nu va scoate România din război.

Comandantul forţelor aliate din Mediterana, generalul Wilson, trimite un ultimatum dar Antonescu îl ignoră și, convins că România va primi Transilvania, joacă totuși cartea ultimei speranțe naționale și decide să mai aștepte, remobilizează Armata a 4-a şi reuşeşte să oprească înaintarea sovietică pe linia Iaşi-Chişinău. Astfel că, opoziția a fost cea care întoarce armele în 1944 deși Antonescu pornise și autorizase negocierile, iar după discuţii secrete între liderii opoziţiei, rege, diplomaţi şi militari, mareșalul este arestat.

A fost, consideră istoricii militari, ultimul moment în care România ar fi putut acţiona, pentru a avea un cuvânt de spus la Conferinţa de pace, însă aici a fost tratată ca ţară învinsă. Totuși, datorită celor opt luni de război de partea Aliaţilor, Transilvania a revenit României.

Execuția unui mare român

În ceea ce privește destinul mareșalului Ion Antonescu, acesta va fi cumplit, tragic și pe nedrept, spun istoricii, demonizat. Mareșalul Ion Antonescu a fost executat la 1 iunie, 1946, la Jilava, în Valea Piersicilor, împreună cu ministrul de externe Mihai Antonescu, cu comandantul jandarmeriei, Piki Vasiliu, şi cu guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu.

Citeste si

DOSAR SPECIAL: Iubiri celebre de altădată. CAMIL PETRESCU ȘI CELLA SERGHI

DOSAR SPECIAL: Iubiri celebre de altădată. GEORGE TOPÂRCEANU ȘI OTILIA CAZIMIR

DOSAR SPECIAL: Iubiri celebre de altădată. ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ ȘI IRINEL LICIU

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: wikipedia, shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre