DOSAR Exodul mamelor: Dincolo de cifre, realitatea dramatică

31.01.2017, 19:20 . Actualizat 31.01.2017, 19:24

Homepage / Povesti adevarate

Drama lor şi a „orfanilor migraţiei' impresionează Europa. Dar de ce nu şi pe noi?!

Despre femeile care muncesc în străinătate nu se vorbeşte decât ca fiind „cash cow'-ul României, cele care sporesc semnificativ PIB-ul, şi când vreun alt copil îşi pune capăt zilelor de dor şi disperare. Între cele două extreme, sunt poveşti de viaţă zguduitoare, care rămân nespuse.

Mame care îşi lasă casele, copiii şi pleacă, aşa cum plecau pe vremuri bărbaţii la război. Pleacă să îngrijească bătrânii şi copiii altora, ca să le asigure celor rămaşi acasă strictul necesar. Pentru că nu le stă în putere să le ofere locuri de muncă, oameni şi organizaţii din ţară şi din afara ei pansează răni dintr-un război pierdut, care nu trebuia să aibă loc.

Organizaţia «Salvaţi copiii» nu poate crea locuri de muncă, aşa încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să plece. Dar reuşeşte să-i adune împreună pe cei cărora le pasă de copiii rămaşi acasă: educatori, asistenţi sociali, voluntari.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Destăinuirea emoționantă a lui Teo Trandafir: „Dacă îl chem acum, vine fără să întrebe de ce”. Cine este singurul bărbat din showbiz pe care se bazează oricând

Am făcut mai întâi o analiză calitativă a situaţiei

Am început aceasta munca în 2006, când am facut o analiza, sa vedem cum se simt acesti copii, care sunt drepturile care sunt cele mai afectate. Cel mai mult sufera copiii mici si adolescenții, când ambii parinți sunt plecați sau, în special, mama.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Horoscop Urania: 5 zodii ajutate de Jupiter să adune bani și să rezolve probleme acute în luna iulie

Legatura care se formeaza între ei si cei care au grija de ei, mai ales daca sunt mai în vârsta, ca bunicii, e foarte complicata la vârsta adolescenței, pentru ca sunt foarte mari diferențe de informare, de nevoi afective, de mentalitate. Acesti copii sufera la scoala, pentru ca nu țin pasul cu ceilalți, neavând cine sa-i ajute acasa.

Au probleme de ocupare a timpului liber, mai ales cei care au ramas singuri – sunt si asemenea cazuri, cu frați mai mulți. Frații mai mari preiau tot ce ține de gospodarie, mâncare si asa mai departe. Deci îsi ocupa tot timpul care ar trebui sa fie al lor pentru învațat, pentru joaca. Deja devin adulți înainte de vreme.

Si sigur ca o alta concluzie a fost legata de starea de nutriție, de sanatate care, mai ales daca ramân singuri, sau într-o familie foarte saraca, e foarte carențata. Si nu în ultimul rând, am luat în calcul dezvoltarea lor emoționala, faptul ca, de multe ori, copiilor mici nu li se spune ce se va întâmpla, parinții lor pur si simplu dispar peste noapte, nu se gândesc cum va reacționa copilul. Îl lasa în grija cuiva si persoana aceea va trebui sa le spuna „A trebuit sa plece repede… si tot felul de minciuni si copilul percepe aceasta plecare ca pe un abandon.

Dupa aceea, parinții nu stabilesc un program de comunicare, macar sa stie ca îl suna într-o anumita zi, la o anumita ora. Ramân într-o situație de incertitudine, nu-si dau seama cu ce au gresit ei de i-au lasat parinții. Si de aici au aparut acele cazuri îngrozitoare de sinucidere.

La rândul lor, parinții muncesc acolo sub nivelul lor de calificare, pe salarii minime si poate fara contracte, fara asigurari sociale sau de sanatate; nu-si pot permite sa se îmbolnaveasca, iar dupa ani de munca în aceste condiții se întorc, dar stagiul lor de cotizare la bugetul asigurarilor sociale a ramas asa cum l-au lasat si vor avea o pensie mizera. Am vrea sa putem crea locuri de munca sa nu mai fie nevoiți sa plece, dar asta n-o putem face.

Cifrele sunt impresionante

Am lucrat în acest studiu si cu Autoritatea pentru Protecția Copilului, si cu Ministerul Educației si s-au realizat niste statistici oficiale: între 80.000 si 90.000 de copii au cel puțin un parinte plecat. În studiul Soros erau 170.000 de copii în clasele V-VIII, iar în studiul UNICEF, 350.000. Oricum, ei exista, sunt foarte mulți, chiar daca mergem pe cifrele oficiale.

Nu toți sunt cu ambii parinți plecați, dar situațiile din aceste familii oricum sunt foarte complicate. De curând m-am întâlnit cu o mamica din Brasov care era divorțata, îsi pierduse si locul de munca, iar fostul soț era plecat cu copilul mai mare. Era terminata psihic. Situațiile lor de viața sunt incredibil de grele, chiar te întrebi cum poate un om sa reziste si sa-si duca mai departe viața si, cât de cât, sa-i asigure copilului un minim necesar.

I-am adunat împreună pe cei cărora le pasă

Ne-am organizat la început în opt orase si am facut în cadrul scolilor, în parteneriat cu acestea, un program de after school sau înainte de scola – dupa cum aveau copiii orele – ne-am interesat cam în ce zone si în ce scoli exista mai mulți copii aflați în situația aceasta si acolo am organizat spații
prietenoase, am angajat un psiholog, un educator, am dotat cu calculatoare și internet si am început sa lucram cu grupuri de copii, atât în a-i pregati pentru scoala, cât si în a-i evalua din punct de vedere psihologic si a vedea de ce sprijin au ei nevoie; am cunoscut oameni care aveau grija de copii si am stabilit si cu ei un program de discuții si de suport.

Am inclus în proiect copii între 6 si 15 ani. Am stabilit un program de comunicare periodica cu familia plecata. Am organizat activitați de timp liber, programe în oras, excursii, tabere, orice, dar sa ținem copiii ocupați si supravegheați. Am organizat si iesiri în oras cu parinții sau bunicii, sa mai comunice între ei, pentru ca toți au acelasi fel de probleme. Nu neaparat ca niste grupuri de terapie; pur si simplu, am vrut sa le oferim o iesire, sa se simta bine, cât timp copiii erau la scoala sau într-o activitate.

Rezultatele au fost încurajatoare

Analizând dezvoltarea emoționala a copilului, rezultatele scolare, modul în care copilul îsi dezvolta abilitațile sociale si încrederea în sine, am vazut ca în aceste opt centre copiii se dezvolta foarte frumos.

Am extins programul «Creștem împreună» cu înca opt centre, astfel încât acum se desfasoara activitați în 16 centre din 15 orase din România: Bucuresti, Pitesti, Mangalia, Târgoviste, Craiova, Reșița, Timisoara, Lupeni, Petrila, Brasov, Piatra Neamț, Sighisoara, Negresti, Iasi si Suceava. Sunt 866 de copii cuprinsi si cca 700 de aparținatori. Lucram, pe plan local, cu autoritațile pentru protecția copilului, cu inspectoratele scolare. Implicam voluntari foarte mulți, elevi, studenți.

Susţinerea materială – 100% din fonduri private

Aceste programe sunt finanțate numai din strângerea de fonduri cu destinație speciala de la companii. Cu fonduri private am rezolvat partea de renovari, de dotari, echipamente educaționale. Am obținut alte fonduri pentru salarii. Fiind o munca zilnica, de patru ore cel puțin, plus activitațile din weekend, trebuie sa platesti ceva educatorilor, asistenților, psihologilor.

În felul acesta, îi ajutam si pe ei, completându-le veniturile atât de modeste. Doar în Constanța si Sighisoara, periodic, ne ajuta primariile cu alimente. Autoritațile ar trebui, macar, sa puna la masa rotunda pe toți cei care au inițiative în acest sens. Sa organizeze schimburi de experiențe si sa sprijine inițiativele private.

Cu siguranța, programul este un succes. Decisivă a fost implicarea oamenilor pe plan local. Ei au reusit sa-i atraga pe copii, sa le câstige încrederea, sa organizeze programul în scoli, sa obțina spații. Deloc surprinzator, acesti oameni sunt, în majoritatea lor, femei.

Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv «Salvați copiii» România

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro