Dinți și gingii sănătoase: 3 sfaturi pentru igienă și îngrijire

Menținerea unei bune sănătăți orale și implicit a unor dinți sănătoși este esențială pentru sănătatea fizică și psihică a unui individ, dinții fiind importanți atât în procesul masticator, cât și din punct de vedere estetic și fonetic. Un zâmbet frumos presupune, în principal, îngrijirea cavității bucale prin periaj dentar și vizite regulate la medicul stomatolog. Pentru a evita apariția unor afecțiuni stomatologice, se recomandă urmarea câtorva sfaturi ușor de aplicat, cu o eficacitate ridicată.

Nu neglijați igiena orală zilnică

Periajul dentar efectuat cu regularitate reprezintă cea mai eficientă și mai puțin costisitoare metodă de profilaxie dentară. Formarea unei rutine zilnice de periaj dentar, de exemplu prin periajul dentar efectuat la trezire și la culcare, poate reduce semnificativ riscul de afecțiuni gingivale sau dentare. În schimb, o igienă orală deficitară are implicații profunde asupra stării generale de sănătate, fiind influențate negativ nu doar sănătatea orală, ci și sănătatea psihică, cardiovasculară sau metabolică. 

Vizitați medicul stomatolog cel puțin o dată pe an

Controalele stomatologice efectuate la intervale de 6-12 luni pot ajuta la identificarea unor potențiale probleme dentare sau gingivale în faze incipiente, când tratamentul este unul minim invaziv. În plus, în cadrul vizitelor la stomatolog pot fi depistate probleme de aliniere a dinților, care, deși nu sunt influențate de obiceiurile de igienă orală, ar putea fi remediate prin plasarea unui aparat dentar, scopul fiind acela de a îmbunătății mușcătura, pronunția sau chiar sănătatea orală. 

Pentru pacienții cu dentiție incompletă, vizita la medicul stomatolog poate reprezenta un prilej ideal pentru refacerea danturii, un proces elementar pentru recăpătarea zâmbetului și a stimei de sine, dar și pentru îmbunătățirea sănătății orale. Înlocuirea dinților pierduți cu coroane dentare este o procedură de rutină efectuată de către medicii implantologi, care nu produce durere și care este asociată cu dinți și gingii mai sănătoase. 

Reduceți consumul alimentelor/băuturilor acide sau bogate în carbohidrați 

Băuturile carbogazoase, împreună cu prăjiturile, bomboanele sau alte alimente bogate în zaharuri, sunt mai dăunătoare smalțului dentar, comparativ cu alte alimente, deoarece favorizează producția de placă bacteriană, în urma interacțiunii cu bacteriile patogene din cavitatea bucală. În mod similar, alimentele sau băuturile acide dăunează smalțului, cu consecințe nefaste asupra sănătății orale.

Obiceiuri sănătoase de igienă orală pentru copii

Periajul eficient realizat la domiciliu, împreună cu vizitele regulate la medicul stomatolog, sunt esențiale nu doar pentru adulți, ci și pentru copii. În mod similar cu adulții, copiii trebuie să se prezinte la controale stomatologice la intervale de 6-12 luni, în funcție de starea de sănătate a cavității bucale. Pentru ca experiența să fie una cât mai plăcută pentru copil, se recomandă vizitarea unui cabinet care oferă servicii de stomatologie copii, la un medic stomatolog pedodont (medic specializat în tratarea sugarilor, copiilor și adolescenților).

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial