Diferenţele dintre sindromul de tunel carpian şi artrită

Artrita şi sindromul de tunel carpian au efecte similare, provocând în principal durere în mâini şi îngreunând îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi, cum ar fi spălatul pe dinţi, şofatul şi chiar îmbrăcatul. Ambele pot fi declanşate de mişcările repetitive ale mâinii şi încheieturii mâinii. 

Deşi provoacă simptome similare, aceste două afecţiuni sunt destul de diferite şi necesită tratament distinct. Desigur, doar un specialist în bolile şi chirurgia mâinii îţi poate spune cu certitudine ce afecţiune ai, aşadar dacă te confrunţi cu dureri persistente la nivelul mâinii, îţi recomandăm să apelezi cât mai curând la ajutorul unui astfel de medic.

Iată care sunt asemănările şi diferenţele dintre sindromul de tunel carpian (STC), osteoartrita şi artrita reumatoidă.

  1. Ce este sindromul de tunel carpian?

Sindromul de tunel carpian este o afecţiune provocată de comprimarea nervului median în tunelul carpian, un pasaj îngust ce se situează în încheietura mâinii. 

Policele, degetul arătător, degetul mijlociu şi prima jumătate a degetului inelar sunt toate afectate de această maladie, confruntându-se cu amorţeală, furnicături, slăbiciune şi durere. De asemenea, durerea şi slăbiciunea pot fi simţite şi în încheietura mâinii, iar în cazuri mai grave, în braţ şi chiar în umăr.

Umflarea sau iritarea tendoanelor care trec prin tunelul carpian ar putea comprima nervul median, ducând la apariţia acestor simptome supărătoare.

De regulă, sindromul de tunel carpian apare la persoanele care fac mişcări repetitive ale mâinii şi încheieturii mâinii, însă este deseori întâlnit şi la cele care suferă de diabet, boli tiroidiene sau artrită rematoidă, precum şi la femeile însărcinate.

  1. Ce este artrita?

Conform celor de la  Vitta Clinic, specialişti în problemele mâinii, artrita este o formă de inflamaţie a articulaţiilor. Poate provoca umflare, disconfort şi rigiditate la nivelul articulaţiilor, limitând mobilitatea.

Dacă nu este tratată corect, artrita poate provoca leziuni permanente ale articulaţiilor şi dureri cronice. 

Există diferite tipuri de artrită, unele provocate de infecţii, altele de reacţii autoimune. Toate însă provin din deteriorarea cartilajului – stratul neted de la capătul oaselor care le permite să alunece unul peste altul fără frecare.

Cele mai comune tipuri de artrită sunt osteoartrita (OA) şi artrita reumatoidă (AR).

Osteoartrita este o afecţiune debilitantă cauzată de deteriorarea cartilajului, care provoacă frecarea oaselor între ele. Se manifestă prin dureri articulare, rigiditatea articulaţiilor, gamă redusă de mişcare a articulaţiilor, umflare în şi în jurul articulaţiilor afectate şi slăbirea articulaţiilor.

Artrita reumatoidă este o afecţiune autoimună ce duce la deteriorarea ţesuturilor, oaselor şi articulaţiilor sănătoase. Se manifestă prin dureri articulare, rigiditate, reducerea gamei de mişcare a articulaţiilor, apariţia unor noduli rematoizi în zonele afectate şi, uneori, febră ușoară. De obicei, afectează articulaţiile mici ale mâinilor şi picioarelor.

  1. Principalele diferenţe dintre sindromul de tunel carpian şi artrita

Uneori, artrita poate provoca apariţia sindromului de tunel carpian sau îl poate exacerba. Trebuie ştiut însă că sindromul de tunel carpian nu este un tip de artrită şi nu are nicio legatură cu acesta.

Principalele diferenţe includ:

Locaţia 

Sindromul de tunel carpian poate apărea la una sau ambele mâini.

Osteoartrita poate afecta orice articulaţie, dar de obicei articulaţiile mai mari, inclusiv încheietura mâinii.

Artrita reumatoidă poate apărea la orice articulaţie, dar în general afectează articulaţiile mai mici.

Cauza

În cazul sindromului de tunel carpian, cauzele sunt date, de regulă, de mişcările repetitive ale mâinii şi încheieturii mâinii, care provoacă inflamaţia nervului median în interiorul tunelului carpian.

La osteoartrită, uzura, mişcările repetitive şi inflamaţia sunt factorii cauzatori.

Artrita reumatoidă este cauzată de inflamaţia şi leziunile articulare.

Locul şi momentul în care apare durerea

La sindromul de tunel carpian, durerea se simte în primele patru degete ale mâinii, uneori în mâna întreagă, încheietura mâinii, braţ şi chiar umăr, apărând de regulă noaptea sau în timpul anumitor activităţi (cum ar fi scrisul sau şofatul).

În cazul osteoartritei mâinii, durerea apare la capetele articulaţiilor degetele, fiind mai intensă la mişcare şi după somn.

Artrita reumatoidă se manifestă prin durere la nivelul degetelor în timpul mişcării şi după odihnă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial