Toți românii se pot bucura de acum de un nou gadget, ultra performant și conceput după nevoile fiecăruia. Este vorba despre Samsung Galaxy S23, care vine cu noi funcții, un nou design și alte utilități, față de modelul mai vechi, despre care cu siguranță vrei să afli și tu. Ne place tot ce e nou, iubim tehnologia, iar lansarea unui nou model de telefon este clar un motiv de fericire. Și, ca să te ajutăm să-ți clarifici și mai repede nelămuririle, mai jos îți vom prezenta cu ce noi caracteristici vine Samsung Galaxy S23, față de vechiul model.
Iată care sunt diferențele dintre cele două modele de telefoane:
În timp ce Samsung S22 a venit cu anumite schimbări vizuale, noul model vine, la rândul său, cu câteva caracteristici care să-l diferențieze de celelalte modele. Așadar, se pare că acesta este conceput cu un cadru puțin mai unghiular decât are Samsung S22, dar și stilul curbat al ecranului va fi mai accentuat. De asemenea, experții au evidențiat și o ușoară diferență la mărimea dintre cele două telefoane, cel mai nou fiind puțin mai mare. În rest, Samsunul S23 se aseamănă destul de mult cu S22, întrucât producătorii își doresc o constantă a acestor modele.
Cei care vor alege să-și achiziționeze cel mai nou model de la Samsung se vor putea bucura și de o capacitate mai mare a bateriei, în mod evident. Așadar, Samsung S23 are un acumulator de aproximativ 3900 mAh, iar vechiul model, Samsungul S22 are undeva în jurul valorii de 3700 mAh. Mai mult, noul model vine în plus față de oricare alt gadget deja lansat și cu mod special de economisire a bateriei, astfel încât tu să te bucuri de o bună funcționalitate pentru cât mai multe ore.
Vești bune pentru toți pasionații de fotografie. Noul model de telefon lansat de Samsung va veni și cu o capacitate de filmat și de fotografiere mai performantă. Inedit însă de restul gadgeturilor acestui producător, noul Samsung S23 va putea filma 8k și va putea emite până la 30 de cadre pe secundă. Așadar, cei care sunt cu adevărat pasionați de acest domeniu nici nu ar mai trebui să stea pe gânduri și să-și rezerve pe altex.ro modelul preferat al acestui telefon proaspăt lansat.
După cum spuneam deja, mărimea dintre cele două telefoane este puțin diferită. Așadar, diagonala Samsungului S23 va veni cu 6,1 inch, modelul plus are 6,6 inch, în timp ce Samsung S23 Plus este și mare mare, de 6,8 inch. Acest lucru îi va oferi și o luminozitate extrem de bună, față de restul modelelor, dar și o adaptare proprie, în funcție de lumina din încăpere.
Așadar, acestea sunt cele mai importante diferențe pe care trebuie să le știi despre noul model Samsung S23 și Samsung S22. Cel mai nou gadget produs de acest producător are o serie mare de calități extrem de remarcabile pentru toți iubitorii de tehnologie.
Sursa foto: pexels.com