Diana Dumitrescu, dezvăluiri despre primele momente alături de fiul său: „Mi-a luat ceva vreme să mă obișnuiesc”

Diana Dumitrescu este una dintre tinerele actrițe ale României. Frumoasa blondină a jucat în numeroase filme, dar și în piese de teatru, însă de ceva timp s-a dedicat fiului ei, Carol.

Diana Dumitrescu joacă acum în serialul difuzat de Kanal D, „Strada Speranței', însă o bună perioadă de timp s-a dedicat familiei sale. Actrița a născut în 2019 un băiat perfect sănătos, iar viața sa s-a schimbat radical.

Cu zâmbetul pe buze mereu și cu o energie debordantă, vedeta a mărturisit recent că momentul venirii pe lume a lui Carol a fost cel mai fericit eveniment din viața sa, însă a avut parte și de clipe dificile. Actrița a recunoscut în urmă cu ceva timp că a suferit de depresie, însă după nașterea fiului ei nu a mai fost prinsă în această capcană nemiloasă.

„Nu am avut depresie postnatală, nici măcar depresie. Dar am avut stări depresive și am avut parte de consiliere din partea unui psiholog. Depresie post-partum nu am avut, dar au fost momente mai dificile pe care le au toate mămicile când au un nou născut. Eu am avut-o pe mama alături și acest lucru a contat enorm, m-a ajutat foarte mult. Venirea lui Carol pe lume a fost ceea ce mi-am dorit, dar mi-a luat ceva vreme să mă obișnuiesc cu ideea că viața mea este alta din acel moment', a declarat Diana Dumitrescu pentru EGO.

Momentele dificile din timpul lăuziei și nu numai le-a putut depăși și cu ajutorul soțului ei, Alin Boroi. Cei doi reușesc să echilibreze viața de familie cu cariera lor și uneori evadează câteva zile departe de grijile zilnice. De asemenea, ea a mărturisit că partenerul său a fost foarte atent la nevoile și stările ei de la începutul vieții de mămică povestind o întâmplare care s-a petrecut atunci când nu mai făcea față situației.

„Nouă ne place foarte mult să ieșim în oraș, suntem gurmanzi amândoi, ne place să mâncăm și să bem un pahar de vin bun, să ne vedem cu prietenii la masă. Avem multe momente pentru noi. (…) Pot să spun, din propria experiență, cât de important este ca în perioada aceea de lăuzie, când mama vine acasă cu bebelușul, în acea perioadă care este esențială pentru bebeluș, cât și pentru mama, tatăl să aibă răbdare, să o ajute pe femeia care tocmai a născut, să o sprijine, să o înțeleagă, relația se va suda și mai mult.

Îmi amintesc că, într-o seară, deși o aveam pe mama care mă ajuta, eram foarte obosită, Carol avea colici, nu reușeam să-l adorm. A venit Alin acasă și s-a uitat la mine și mi-a spus: Hai să te scot la o plimbare cu mașina!. Ne-am suit în mașină să ne plimbăm în liniște, fără muzică, și la un moment dat s-a uitat la mine și m-a întrebat ce mai fac.

Am început să râdem amândoi și mi-am dat seama cât de multă nevoie aveam să respir. Pentru mine a contat enorm că el a fost atent la stările mele și la nevoile mele. Este foarte importantă susținerea mamei de către tată', a mai dezvăluit actrița pentru sursa citată.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete