Destinația de vacanță aleasă de Irina și Răzvan Fodor în această toamnă. În ce loc superb se află cei doi. „Tot pe lângă apusul ăsta frumos”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Irina și Răzvan Fodor se află în vacanță, în Grecia, într-unul dintre locurile unde au fost și în trecut, în urmă cu zece ani. După ce au aniversat cei 15 ani de căsnicie în Elveția, cei doi au plecat într-un loc drag sufletului lor. Actorul a postat pe contul de socializare imagini în care apare cu soția lui, iar alături a transmis un mesaj.

„Sunt pentru a treia oară în Hydra, tot pe lângă apusul ăsta frumos am mai venit și acum 10 ani cu Irina, cu barca și mi-am dat seama că eu chiar nu sunt genul care să se plictisească de locuri. Când prind drag de ceva, pot să mă întorc de zeci de ori, fără să clipesc', a scris Răzvan Fodor, pe Instagram.

Irina Fodor in GreciaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

La începutul acestei luni, Irina și Răzvan Fodor au aniversat 15 ani de căsnicie. Cei doi au sărbătorit aniversarea căsniciei în vacanță, în Elveția. Prezentatoarea Asia Express a povestit și o întâmplare din Elveția, când soțul ei a deranjat o doamnă.

O bătrână localnică i-a abordat pe stradă, aparent deranjată de faptul că Răzvan vorbea prea tare, arătându-i chiar bastonul. Irina Fodor a intervenit rapid, explicând că este soțul ei, cu care este căsătorită de 15 ani, dezamorsând astfel situația.

O doamnă, la vreo 70-70 și un pic de ani, vine direct spre mine și zice(în engleză, bineînțeles): „Vrei să-l împușc?' și îl arată cu bastonul pe distinsul meu soț .) Eu i-am sesizat oarece zâmbet sub vocea fermă și îi zic: „Nu, vă rog, m-a luat de nevastă acum 15 ani.' Ea răspunde: He is too loud'. (E prea gălăgios, vasăzică)', povestea ea, pe rețelele de socializare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro