Despre Tudor Vornicu, cu fiica lui, Smaranda Vornicu. GALERIE FOTO

  1. M-a impresionat postarea pe care ai făcut-o pentru comemorarea zilei de naștere a tatălui tău, maestrul Tudor Vornicu. Câți ani ar fi trebuit să aibă?

Tata ar fi împlinit 91 ani.  Pentru cei care au pierdut un părinte atât de abrupt, la o vârstă nu atât de înaintată, astfel de momente aniversare devin un fel de călătorie în maşina timpului.

Încerci să îl creionezi pe el, aşa cum ar fi fost astăzi, cu gesturi şi vorbe familiare şi, mai presus de orice, te strădui să ghiceşti dacă ar fi fost mândru de omul care ai devenit, dacă e mulţumit de ceea ce ai realizat, cu zestrea intelectuală şi spirituală pe care ţi-a lăsat-o. Iar atunci când acel părinte a fost o personalitate, nu te poţi opri din a te întreba care ar fi fost amprenta lui asupra domeniului care l-a consacrat, asupra societăţii, dacă ar trăit ceva mai mult.

Cred că acestea au fost şi rămân motivele pentru care, an de an, fac un exerciţiu de imaginaţie şi încerc să ni-l amintesc, nouă tuturor, aşa cum a fost.

  1. Care sunt cel mai dragi amintiri cu tatăl tău?

Nu sunt lucruri mari, ci dintre cele mărunte şi omeneşti. Consecvenţa şi bucuria cu care ne scotea la plimbare, în parcurile şi pădurile din jurul Bucureştiului, la fiecare final de săptămână. Povestirile lui, care colorau o realitate cenuşie şi ne făceau conştienţi că trăim într-o lumea mult mai mare şi mai interesantă decât cea cu care ne confruntăm zi de zi.

Timiditatea cu care întâmpina orice „asalt' al admiratorilor întâlniţi întâmplător. Plăcerea moştenită, poate din amestecul de ţăran vrâncean şi de bon viveur italian, de a face piaţa în zori de zi. Cele câteva ore dinaintea prânzului de duminică, în familie, în care ascultam împreună muzică franţuzească ori clasică.

Gesturile cu care îşi aşeza pe frunte veşnica lui șapcă din catifea reiată sau felul în care îşi arunca mănunchiul masiv de chei în tava de pe măsuţa din vestibul. Privirea ironică ori severă, peste ochelarii aşezaţi pe nasul inconfundabil. Umorul relaxat, generos, de om care trăise şi văzuse multe.

  1. Oamenii te asociază deseori cu el? Asemănarea fizică e izbitoare. Mai e cineva din familie care îi seamănă atât de bine?

M-am obişnuit să anticipez şi mă amuză deja jumătăţile de ocheadă pe care mi le aruncă cei care mă cunosc şi îmi află numele, căutând trăsăturile lui pe figura mea. Nici nu ar fi greu, pentru atât eu, cât şi fratele meu, am moştenit ceea ce ne place să numim „nasul Gianetti', o trăsătură pe care am regăsit-o în fotografii mai vechi şi mai noi, ale unor strămoşi ori ale unor rude recent redescoperite, din Italia şi din lumea largă.

E fascinant şi foarte simpatic modul în care o particularitate facială poate reconstrui un întreg arbore genealogic, întins de prin secolul XIX încoace, din Granada şi Trinidad Tobago, trecând prin mai toată Europa şi ajungând până în Indonezia şi Australia. Un nas proeminent, setea de cunoaştere şi spiritul de aventură pare să fie ceea ce ne unește pe mai toţi cei din neamul reunit Vornicu-Gianetti.

  1. Ce crezi că ar spune despre show-urile TV de astăzi? Și-ar găsi vreun loc la unul dintre ele?

Ca profesionist, le-ar fi creditat cum se cuvine pe cele bune şi le-ar fi punctat corespunzător pe cele de o calitate îndoielnică.  Avea o minte deschisă, a călătorit şi a trăit mulţi ani în străinătate, aşadar presupun că ar fi înţeles firescul din evoluţia tehnologiei şi televiziunii. De altfel, colegii lui pot confirma că era un pionier şi un mare susţinător al inovaţiei.

Nu ar fi admis ori acceptat, însă, munca sub standardele lui aparent exagerate de calitate, kitsch-ul atât de abundent, superficialitatea fără sens (căci până şi superficialitatea îşi are rostul ei, uneori) şi lipsa evidentă a unora dintre funcţiile fundamentale ale produsului de televiziune: de a te determina să reflectezi şi de a te educa, într-un mod sau altul.

Cât despre prezenţa lui într-un show de televiziune, sunt convinsă că nu şi-ar fi căutat locul în vreunul dintre cele existente, ci le-ar fi creat sau i-ar fi inspirat pe alţii să le creeze. Rămân neclintită în convingerea că televiziunea din România ar fi arătat altfel, dacă el ar fi trăit.

Citește continuarea pe pagina următoare

  1. Crezi că e cineva din domeniul moderatorilor TV care să aibă măcar un pic din geniul lui Tudor Vornicu sau ceva din farmecul lui?

Ar fi lipsit de eleganţă din partea mea să fac astfel de comparaţii, pentru că, în mod evident, sunt mai mult decât subiectivă. În plus, ştiu  – din proprie experienţă – cât de mult te consumă o astfel de profesiune, atunci când o faci cu seriozitate şi cu pasiune.

Dacă cineva îşi imaginează că a fi moderator de televiziune înseamnă doar să te prezinţi, cu o oră înainte de emisiune, pentru machiaj şi coafură, să citeşti ceva de pe o foaie ori de pe un prompter, ca apoi să semnezi diligent autografe pentru fanii care te aşteaptă la ieşire, se înşeală amarnic.

Un om de televiziune adevărat este un om de echipă, un tehnician al cuvântului şi al gestului, stăpân pe emoţiile sale, excelent documentat şi mereu curios să înveţe lucruri noi.

  1. Există un curent în media care promovează valorile nostalgiei – oamenii tânjesc să se raporteze la valorile și amintirile din alte vremuri. Publicitatea exploatează la maxim acest curent și chiar vinde sau face rebranding pentru produse clasice. Cum ai defini brandul 'Tudor Vornicu'?

Poate că, într-o societate răscolită de impostură, inundată de informaţie pestriţă  şi prea grăbită pentru a-şi mai permite să fie profundă, ceea ce ne lipseşte sunt modelele. Iar tatăl meu a fost un model de muncă, generozitate şi modestie. Un autodidact încăpăţânat, un perfecţionist care îi inspira pe cei din jur şi un constructor de oameni şi de idei.

Tudor Vornicu nu a făcut televiziune pentru gloria personală, ci pentru că a considerat că este misiunea sa să ofere publicului informaţie interesantă şi momente de bucurie.  Eu cred că a reuşit.

  1. E cineva din familie care continuă munca maestrului? V-ați gândit să scrieți o carte despre viața lui?

Descendenţa lui Tudor Vornicu nu trebuie să se regăsească neapărat în urmaşii săi biologici. Da, suntem oameni creativi, fiecare cu micile noastre talente, cu arsenalul nostru de abilităţi şi pasiuni. Însă este mult mai important ca moştenirea lui să se regăsească în cei care s-au simţit şi se vor simţi inspiraţi de el, ca şi în cei care i-au apreciat emisiunile şi ar dori să le vadă continuate. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.

Cât despre o carte care să îi spună povestea, mă gândesc adesea la o asemenea întreprindere.  Mărturisesc sincer că sunt împărţită între datoria de suflet şi de conştiinţă de a scrie un astfel de volum şi îndoiala de a „preda' destinul tatălui meu, ca om şi ca profesionist, unei anume părţi de public interesată mai degrabă de exerciţii de disecţie decât de exerciţii de inspiraţie.

Atunci când îmi voi fi rezolvat această dilemă, voi găsi, cu siguranţă, calea de a asambla amintirile mele şi alte celorlalţi, fragmentele de manuscris şi imensul volum de informaţie disponibil într-o construcţie care să îl fi mulţumit şi pe el, cel atât de atent la nuanţe şi detalii.

  1. Oamenii vorbesc cu mult respect despre Tudor Vornicu. Dacă ar fi supraviețuit, ce show tv crezi că i-ar fi plăcut să facă?

Suntem onoraţi şi plini de gratitudine faţă de toţi cei care şi-l amintesc şi fac, fiecare în felul său, să dăinuie memoria lui Tudor Vornicu. Cine l-a cunoscut ştie prea bine că, pus în faţa complimentelor, ar fi zâmbit cu ochii, şi-ar fi retras sfios capul între umerii largi,  şi ar fi spus „Hai, măi, lăsaţi prostiile astea.'

Dincolo de orice altceva, iubea oamenii, așadar cred că aceştia ar fi rămas în centrul oricărui produs de televiziune pe care şi-ar fi pus semnătura, cu entuziasmul, curiozitatea şi bucuria de a împărtăşi care l-au făcut pe Tudor Vornicu ceea ce a fost.

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete