Denise Richards divorțează de Aaron Phypers după 6 ani de căsnicie. Soțul ei e cel care a cerut divorțul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aaron Phypers și Denise Richards își spun „Adio' după șase ani de mariaj, deși celebra actriță spunea că nu va mai divorța niciodată. Cei doi au început să se întâlnească în iunie 2017 și s-au căsătorit într-o ceremonie intimă în septembrie 2018, în Malibu.

Potrivit unor documente judiciare obținute de revista PEOPLE, Phypers, în vârstă de 52 de ani, a depus actele de divorț luni, 7 iulie, după șase ani de căsnicie. A menționat ca dată a despărțirii ziua de 4 iulie și a invocat „diferențe ireconciliabile' ca motiv al separării.

Conform documentelor, Phypers a solicitat pensie alimentară de la Richards, 54 de ani, și a cerut ca bunurile și datoriile lor să rămână proprietăți separate.

Cuplul nu are copii minori împreună, deși Richards a declarat anterior că Phypers era în proces de adopție a fiicei ei, Eloise, în vârstă de 14 ani. Nu este clar dacă procesul a fost finalizat. Denise a adoptat-o pe Eloise Joni Richards, imediat după ce s-a născut, în mai 2011.

Aaron Phypers și Denise Richards divorțeazăSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 8)

Cei doi au fost împreună din iunie 2017

Actrița l-a cunoscut pe viitorul ei soț la clinica lui de terapie din Malibu, unde mergea pentru un tratament de „reparare preventivă a ADN-ului'. Au început o relație în iunie 2017, s-au logodit în secret și s-au căsătorit într-o ceremonie intimă pe malul oceanului, pe 8 septembrie 2018, în Malibu, iar nunta lor a fost difuzată ulterior și în emisiunea The Real Housewives of Beverly Hills (RHOBH).

Înainte de relația cu Richards, Phypers a fost căsătorit pentru scurt timp cu actrița Nicollette Sheridan, actrița din Neveste disperate. Divorțul lor a fost finalizat în august 2018.

Richards a fost anterior căsătorită cu actorul Charlie Sheen, cu care are două fiice, Sami și Lola. Căsnicia lor a durat din 2002 până în 2006.

Denise Richards spunea că divorțul nu e o opțiune pentru ei

Divorțul celor doi a luat prin surprindere pe toată lumea, având în vedere că relația dintre Richards și Phypers a fost documentată recent într-o emisiune TV, de tip reality, „Denise Richards & Her Wild Things'.

Mai exact, într-un episod difuzat în martie, cei doi vorbeau deschis despre faptul că divorțul nu era o opțiune pentru ei. „Nu e ușor să fii căsătorit cu mine', a recunoscut Richards, iar Phypers a glumit: „Așa e, și ea a spus-o! Dar asta e, pentru mine e suficient. Gata.'

Richards a adăugat: „Da, eu nu mai divorțez niciodată. Chiar dacă ne urâm, nu o să mai divorțez niciodată.'

Phypers a explicat că, dacă vreodată ar decide să se despartă, „O să avem doar case diferite sau ceva de genul. Dar nu o să ne urâm.'

În același episod, Richards a explicat și motivul pentru care se teme de ideea unui alt divorț, reflectând asupra despărțirii tumultuoase de Sheen. „Judecata venită din partea celorlalți și cum eram prezentată ca o femeie groaznică', a spus ea. „Niciodată nu o să mai divorțez, chiar dacă ne urâm.' Cu toate acestea, se pare că relația lor a devenit una extrem de dificilă, iar divorțul se anunță deja a fi unul urât.

Aaron Phypers cere pensie alimentară

În actele de divorț, Phypers cere și păstrarea anumitor bunuri personale, printre care: unelte electrice (menționate de două ori – „cu fir' și „fără fir'), un GT 500 Shelby Ford Mustang, o motocicletă Indian Dark Horse din 2018. Mai mult, Aaron Phypers a cerut pensie alimentară de la vedetă, în ciuda faptului că nu are niciun venit stabil de aproape un an. În documentele de divorț depuse zilele trecute la tribunalul din Los Angeles, Phypers susține că are nevoie lunar de nu mai puțin de 105.000 de dolari, deși, conform propriei declarații, nu a mai câștigat bani din octombrie 2024.

Fostul soț al actriței afirmă că și-a închis afacerea, un centru de wellness, anul trecut și de atunci trăiește fără venituri. Mai mult, spune că nu deține proprietăți și nici economii în bancă, potrivit Daily Mail. Cu toate acestea, lista sa lunară de cheltuieli este de-a dreptul extravagantă: 18.000 $ pe chirie, 15.000 $ pe restaurante, 10.000 $ pe alimente, 20.000 $ pe haine, 15.000 $ pe divertisment, 7.000 $ pe îngrijirea copiilor, 8.000 $ pe utilități, 5.000 $ pe curățarea profesională a hainelor, 5.000 $ pentru reparații, 1.500 $ pe mașină și 500 $ pentru telefonul mobil.În actele depuse, Phypers susține că Denise Richards are un venit lunar de peste 250.000 de dolari, adică aproximativ 3 milioane pe an.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete