Vedeta a anunțat că pleacă de la „Vocea României”. Show-ul de la PRO TV rămâne fără un artist în juriu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Denis Roabeș este cel care a decis să părăsească masa antrenorilor de la Vocea României. Solistul trupei The Montans a anunțat, pe rețelele de socializare, că nu va mai colabora cu PRO TV.

Denis Roabeș a venit la Vocea României în anul 2022, în același timp cu Theo Rose. Artistul îi luase locul lui Horia Brenciu. El a explicat într-o postare pe rețelele de socializare de ce nu va mai apărea în show-ul de la PRO TV. Denis de la The Motans spune că nu mai are timp pentru filmări la Vocea României, pentru că lucrează la albumele sale și va pleca în curând și într-un turneu cu trupa sa.

„De obicei, îmi place să scriu texte lungi și care să cuprindă cât mai în detaliu diverse sentimente și trăiri ce se află în spatele anumitor decizii. Dar azi, cumva, simt nevoia să fiu mai direct și la obiect. Probabil și pentru că-i duminică. Și vară. 

Așadar, am câteva vești pentru voi. În toamnă îmi doresc să lansez un album nou și să pornesc într-un turneu The Motans, unul special, primul din ultimii 3 ani. Venim să ne vedem! După cum vă puteți imagina, e o muncă imensă care stă în spatele acestor provocări, una pe care am început-o, deja, de ceva vreme.

Aceste lucruri au dus, însă, la o concluzie. Nu voi mai putea continua în rolul de antrenor la Vocea României. Vreau să mulțumesc pe această cale întregii echipe Vocea României, colegilor de scaun și oamenilor de acasă', este mesajul scris de artist.

Momentan nu se știe cine îi va lua locul la „Vocea României', sezonul 11.

momente-vocea-romaniei-2SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 9)

Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, iunie 2023:

A apărut ediția de IUNIE a revistei Avantaje, luna Iiei românești coborâte până în vremea modernă tocmai din cultura Cucuteni și cu denumirea derivată de la latini. Această piesă vestimentară cizelată în veacuri de tradiție este piesa cult, piesa capodoperă din portul nostru popular, despre care se zice că aduce noroc, atrage pețitorii și protejează de spiritele rele și a devenit faimoasă în toată lumea prin geniala denumire şi reprezentare pe care i-a oferit-o inegalabilul Henri Matisse: „la blouse roumaine fiind reinterpretată ulterior de aproape toți marii designeri de modă ai lumii.

Iar Ziua Internațională a Iiei se sărbătorește imediat după începutul verii astronomice, în aceeași zi cu cea a zânelor Sânziene, în 24 iunie, ca un simbol al norocului, dar și al fericirii și feminității celei care o poartă.

Răsfoiește revista aici: https://magazines.ringier.ro/editie/avantaje-iunie-2023/#pagina-1

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete