Decizia radicală luată de Dana Budeanu. A pus-o deja în aplicare: „Este o promisiune”

Decizia radicală luată de Dana Budeanu. A pus-o deja în aplicare: „Este o promisiune”

Dana Budeanu a anunțat că se retrage definitiv de pe Youtube. Rubricile sale vor dispărea de pe platformă chiar de azi, 1 iulie. Iată unde va fi activă în continuare vedeta. 

Contul său de Youtube obținuse cifre impresionante: 420 de milioane engagements, 42 de milioane de vizualizări, 8 milioane de ore și 266K de subscriberi. Chiar și așa, vedeta a decis să șteargă toate clipurile, iar de acum va putea fi găsită doar pe aplicația care îi poartă numele.

„Acest anunț vine să vă scoată din șocul faptului că de azi-noapte nu mai există niciun Verdict pe Youtube. Nici de mafioți, nici de amețite. Eu voi fi doar pe aplicație, cu verdictele pe care le fac, așa cum am promis. Așadar, doar cei care au aplicația vor vedea Verdictul. Este o promisiune pe care am făcut-o în momentul în care am lansat aplicația și din luna iulie tot ceea ce fac ca material video va fi doar pe aplicație.

Mă bucur foarte mult că am ieșit de pe Youtube. Nu mă interesează zecile de milioane de views. Când vă mai uitați voi așa pe Youtube, la oameni, să știți că milioanele de vizualizări nu fac mare cașcaval. OK, alte conturi poate, eu sunt singura care nu am acceptat să fac niciun fel de product placement din care se fac bani. În rest, am făcut acest content moca valabil pentru toată lumea. Nu va mai fi. Nu consider că trebuie să mai fiu împărțită pe tot felul de platforme sociale.

Așa cum am promis și pentru că sunt fidelă celor care sunt acum în comunitatea asta, 52.000 de oameni care și-au descărcat aplicația, vom crește organic. Vom fi aici doar noi oamenii care vrem să fim fericiți și vrem să fim deștepți, să râdem, să facem caterincă. Pe Youtube Verdictul nu va mai exista începând cu luna iulie', a fost anunțul pe care Dana Budeanu l-a făcut pe Youtube.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete