Decizia luată de Anghel Damian în privința căsătoriei cu Theo Rose. Anunțul făcut despre nuntă
Anghel Damian și Theo Rose se pregătesc de nuntă. Primele declarații ale regizorului despre eveniment, dar și detalii despre relația lor.
Anghel Damian și Theo Rose, unul dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc, trăiesc cele mai frumoase clipe ale vieții lor. La aproape un an de când au devenit părinți, cei doi sunt de nedespărțit și planurile de viitor includ un eveniment important: nunta.
Recent, regizorul Anghel Damian a oferit primele informații despre nunta cu mama copilului său. Anghel Damian a declarat că nunta va fi un eveniment intim, subliniind dorința lor de a păstra detaliile personale departe de ochii publicului. Momentan, nu au stabilit o dată exactă pentru marele eveniment.
„Vedem nunta ca pe un eveniment intim, ca pe un legământ în doi. Nunta cu mulți invitați ar fi ceva ulterior acestui legământ. Nu am stabilit încă date, tematici și altele de genul. Vrem ca acest legământ să fie doar al nostru la început și, când vom avea timp să respirăm, cu siguranță vom găsi o formulă de petrecere mai mare', a dezvăluit actorul.
VEZI FOTOPOZA (1 / 7)Întrebat dacă obișnuiește să fie pe ringul de dans la petreceri, Anghel Damian a răspuns:
„Depinde foarte mult de petrecere, dar sunt eclectic în manifestări. Oscilez între exuberanță și reținere. Fie dansez ca un nebun și îi surprind până și pe cei apropiați, fie stau liniștit și studiez situații și întâmplări, mă poziționez ca un observator – probabil e un defect profesional'.
Deși relația lor a evoluat rapid, lucrurile par să se mențină pe un făgaș normal și armonios.
„Încercăm pe cât posibil să eficientizăm munca, să ne împărțim responsabilitățile, să ne alegem cu atenție proiectele și să nu ne mai risipim în o mie de lucruri. Dintre toate, rolul de părinte este cel mai important și, de aici, totul decurge firesc. Dacă știi cu adevărat ce e important pentru tine, totul se așază în forma acelui lucru și obstacolele devin din ce în ce mai ușor de depășit', a spus tânărul regizor.
Theo Rose și Anghel Damian își iau câte o zi pe săptămână doar pentru ei doi. „Ne-am promis cel puțin o zi pe săptămână doar în doi și ne-am ținut până acum de asta cu stoicism', a spus viitorul soț al cântăreței.