De ce să alegi Dubaiul destinație de vacanță?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A alege Dubaiul ca destinație de vacanță înseamnă a alege o experiență plină de diversitate și lux, unde inovația se întâlnește cu tradiția. Dubaiul a devenit în ultimii ani o destinație populară pentru vacanțe și datorită faptului că este unul dintre orașele cele mai sigure din lume, cu rate scăzute ale criminalității, făcându-l un loc ideal pentru familii și cupluri. În mod cert, Dubaiul oferă o combinație irezistibilă de aventură, relaxare, cultură și divertisment.

Se poate face ski în Dubai?

Da, se poate face schi în Dubai! Orașul găzduiește Ski Dubai, primul parc cu zăpadă indoor din Orientul Mijlociu, situat în Mall of the Emirates. Ski Dubai este o destinație remarcabilă care oferă o experiență de schi pe tot parcursul anului, în ciuda climei deșertice a orașului. Da, ai auzit bine. Toată zona acoperă o suprafață impresionantă și include o pârtie de schi indoor cu diferite grade de dificultate, care poate găzdui schiori și snowboarderi de toate nivelurile. Cu atât mai mult copii… De la începători la avansați, vizitatorii se pot bucura de zăpadă reală și condiții de schi aproape autentice. În plus, mai mult decât pârtiile de schi, Ski Dubai oferă și alte atracții, cum ar fi un parc de zăpadă pentru familii, o peșteră de zăpadă și o colonie de pinguini, pe care vizitatorii o pot întâlni și cu care pot interacționa.
Ski Dubai este echipat cu teleschiuri și telescaune pentru a facilita accesul la vârful pârtiilor, și oferă echipament complet de schi și snowboarding pentru închiriere. Turiștii care vin în Dubai fără echipament specific pot experimenta bucuria schiului în inima deșertului. Și stai fără teamă: temperatura este constantă de -4°C, astfel încât nu există teama că zăpada se va topi.
Important de știut: în funcție de activități, accesul la pârtiile de schi poate varia între 250 și 450 AED. Vârsta minimă pentru a intra la Ski Dubai este de 2 ani, iar cei cu vârsta de până la 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult.

Mini-orașul Madinat Jumeirah și un tur relaxant cu barca tradițională Abra

Madinat Jumeirah este un complex de lux care imită un oraș arab tradițional. Este unul dintre cele mai captivante destinații de cazare din Dubai pentru că oferă o combinație unică de design tradițional arab cu facilități moderne de lux. Complexul este extins pe o suprafață imensă și include mai multe hoteluri și vile, centre comerciale, locuri de divertisment, restaurante și baruri toate de înaltă clasă și cu vedere impresionante asupra Golfului Persic. Complexul include și un souk (piață) tradițional, numit Souk Madinat Jumeirah, dar aspectul distinct din Madinat Jumeirah sunt canalele navigabile, care permit vizitatorilor să exploreze complexul cu ajutorul unor bărci tradiționale numite abra. Aceste canale adaugă o atmosferă de poveste locației și oferă o modalitate plăcută de a se deplasa între diferi­tele părți ale complexului.
Important de știut: Un tur cu Abra pe canalele cu apa turcoaz începe de la 100 AED pentru un adult și 50 AED 50 de copil, iar un tur privat pentru două persoane începe de la 650 AED.

Vrei adrenalină? Ce zici de un tur pe apă cu o barcă de mare viteză? Încearcă Yellow Boats!

Încearcă Yellow Boats! Această experiență plină de adrenalină se face cu ajutorul unor bărci rapide, sigure și confortabile, de obicei de culoare galbenă, și permit vizitatorilor să exploreze atracțiile de pe coasta Dubaiului dintr-o perspectivă unică, navigând pe apele Golfului Persic. Tururile cu Yellow Boats oferă diferite rute permițând turiștilor să admire de pe mare câteva dintre cele mai emblematice puncte de reper din Dubai, Burj Al Arab, hotelul iconic în formă de velă, Marina Dubai, zona vibrantă plină de zgârie-nori impresionanți, Atlantis, The Palm, hotelul spectaculos situat la capătul insulei Palm Jumeirah.
Important de știut: prețul pentru un adult este de 299 AED, copiii 5-12 ani: 199 AED

Atlantis The Royal

Iată unul dintre cele mai noi și mai extravagante apariții în peisajul hotelier de lux al Dubaiului! Acest hotel reprezintă o combinație spectaculoasă de arhitectură extravagantă, facilități de lux și experiențe de neuitat pentru turiști, ridicând standardele de ospitalitate la un nivel cu totul nou. Clădirea este o capodoperă arhitecturală, situată pe Palm Jumeirah, una dintre cele mai faimoase insule artificiale din lume, având o poziție privilegiată cu acces direct la plajă și o panoramă impresionantă asupra mării și a orașului. Atlantis The Royal găzduiește unul dintre cele mai căutate restaurante din lume, Jaleo, creat de celebrul chef José Andrés. Jaleo este renumit pentru modul său vibrant și inovator de a prezenta bucătăria spaniolă, oferind o gamă largă de tapas autentice, paella și multe alte specialități spaniole servite într-o manieră specială… surpriză!

Unde mănânci cele mai bune preparate?

AMELIA

Imediat ce pășești în interiorul restaurantului Amelia, pătrunzi într-o lume retro-futuristă de inspirație steampunk, te vei lăsa învăluit de o atmosferă unică și sofisticată, cu un vibe care crește sistematic pe măsură ce orele trec. Restaurantul își are originea în cosmopolitul Beirut, oferind o combinație intrigantă de gusturi și tehnici de gătit japoneze cu ingrediente și arome peruane, specificii tematicii
Nikkei. Amelia Restaurant cuprinde trei etaje, se află în hotelul Address Sky Views din Downtown Dubai și a fost gândit să evoce impecabil anii 1930 printr-o călătorie culinară născută din origini japoneze și peruane. O seară petrecută la Amelia va fi o seară greu de uitat!

ORFALI BROS RESTAURANT

În topul celor mai bune 50 de restaurante din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord a fost votat Orfali Bros, un restaurant de familie condus de fraţi de origine siriană. Frații Orfali sunt din Salep, Siria și au creat o experiență culinară cu adevărat unică în Dubai, urcându-și bistroul în fruntea clasamentului celor mai bune 50 de restaurante. Deschis în 2021, impactul pe care l-a avut Orfali Bros Bistro în timpul scurtei sale existențe este impresionant. Cei trei frați sunt toți în bucătărie. Fratele cel mai mare, Mohammad, este bucătarul-șef, principalul comunicator și forța din spatele brandului, cel care a luat ingrediente, tehnici, tradiții și influențe din întreaga lume și le-a folosit pentru a crea propria abordare bucătăriei arabe. Cei doi frați mai mici, Wassim și Omar, sunt maeștri în zona patiseriei. Amândoi sunt patiseri clasici, după modelul francez, dar cu abordări contrastante, ceea ce oferă la o selecție exclusivistă de produse de patiserie, chifle, brioșe și deserturi, care completează meniul.

BABIOLE RESTAURANT

Ai obosit? Odihnește-te într-un spațiu familiar, cu o vedere uluitoare asupra reperelor emblematice din Dubai, inclusiv magnificul Burj Khalifa, Sheikh Zayed Road, Dubai Business Bay și maiestuosul Burj Al Arab. Situat la etajul 44 al hotelului Hilton Dubai Al Habtoor, reastaurantul Babiole te invită să te instalezi comod și să savurezi în tihnă cele mai bune preparate greco-mediteraneene artizanale de la prânz până noaptea târziu. De la stridii proaspete la pizza cu trufe, carne de vită Kobe până la biban la grătar, cod negru glazurat și o serie de alte opțiuni delicioase, fiecare fel de mâncare este o dovadă a angajamentului față de excelența culinară. Fie că te bucuri de un prânz somptuos, o cină rafinată sau pur și simplu pentru a asista la apusuri uluitoare de pe frumoasa terasă, Babiole îți oferă o experiență culinară de neuitat. Fiecare moment petrecut în atmosfera plăcută a restaurantului va lăsa amintiri prețioase într-un cadru încântător.

Un final apoteotic:

La SPA într-un loc magic: Pallazzo Versace

Acesta este unul dintre cele mai impresionante exemple de design și arhitectură de lux, fiind proiectat cu mare atenție la detalii pentru a reflecta moștenirea și stilul casei de modă Versace. Fiecare element al hotelului a fost meticulos proiectat, mobilierul și decorul fiind selectate sau create de Versace, iar exteriorul hotelului îmbină tradițiile arhitecturale arabe cu influențe italiene, creând o clădire cu adevărat emblematică. Ceea ce-l face cu adevărat deosebit este zona de SPA situată la parterul aripii de vest a hotelului Palazzo Versace.
Spa-ul are șapte săli de tratament, un salon de coafură și machiaj, două apartamente spa rafinate cu jacuzzi privat, duș cu ploaie musonică și facilități complete. Atât zonele de relaxare pentru doamne, cât și pentru domni au piscine, hamamuri și saune.

Rafaga și ATB completează line-up-ul celei de-a treia ediții We Love Music Festival 2024

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Timp Liber