De ce ar trebui să dai dovadă de curiozitate când vrei o schimbare în carieră
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2022/08/Avantaje-Curiozitatea.jpg)
Text: Mihaela Pascari
Știai că ne naștem cu o abilitate importantă, care acum este tot mai cerută de angajatori? Curiozitatea. În copilărie suntem tentați să încercăm lucruri noi și să ne bucurăm pentru rezultate. Ca adulți, de multe ori pierdem dorința de a încerca lucruri noi. Ian Leslie, autor al cărții Curious, spune că deși toți ne naștem curioși, nu toți aducem această abilitate la vârsta adultă și, ca urmare, putem pierde în multe planuri. De exemplu, între doi și cinci ani putem pune 40.000 de întrebări pe an, ceea ce rezultă aproximativ 110 de întrebări pe zi. Adulții, în comparație, pun doar 20 de întrebări pe zi.
Curiozitatea se află în fruntea listei de abilități de care ai nevoie pentru a te califica pentru un nou job. Dacă îți dorești să faci o schimbare la 180 de grade în carieră și să te orientezi spre un domeniu care poate ți se pare „intangibil', precum IT-ul, este util să afli de ce e important să dezvolți curiozitatea și cum poți arăta că ești dornică de cunoaștere la interviu.
De ce curiozitatea este importantă pentru a face o schimbare în carieră
Amintește-ți că o abordare curioasă înseamnă să te eliberezi de limite și de preconcepții, să fii pregătită să găsești inspirație când și unde te aștepți mai puțin. Bazează-te pe instinct pentru a descoperi direcții în carieră și învață din fiecare experiență!
Experții vorbesc din ce în ce mai mult despre viitorul strălucit al „profesioniștilor hibrizi', adică a celor cu o care au cunoștințe umaniste și digitale. Persoane care îmbină lumea digitală cu cea tradițională, care au abilitatea de a de descurca în mediul de lucru astăzi și în viitor.
Capacitatea de a învăța rapid și de a privi în viitor, de a avea o perspectivă digitală, capcitatea de a gestiona ambiguitatea, de a analiza datele și de a fi un povestitor care inspiră, toate aceste abilități au la bază curiozitatea. Aceasta este „abilitate emergentă' în lumea digitală de astăzi plină de date, incertitudine și schimbare de ritm.
Potrivit Forumului de la Davos, doar 6% dintre angajați sunt bine pregătiți pentru a rezolva probleme destul de complexe în medii tehnologice de ultimă oră.
Curiozitatea este skill-ul tot mai cerut de angajatori în anunțurile de pe eJobs.ro și nu numai. Vei găsi în cerințele joburilor aceste condiții pentru a te califica: curiozitate, pasiune, abilitatea de a rezolva probleme. Și toate aceste skill-uri se îmbină pentru a avea succes în domeniul IT.
Potrivit unui studiu recent al companiei de software, SAS, 72% dintre manageri spun că a fi curios este o trăsătură valoroasă și 51% dintre manageri consideră că această abilitate a devenit tot mai importantă în ultimul timp, pentru că are impact asupra afacerii și asigură o performanță mai bună. În SUA, 29% dintre manageri au spus că angajaților, dar și candidaților le lipsește curiozitatea. 47% dintre managerii din SUA cred că curiozitatea este o abilitate mult mai critică decât era acum cinci ani.
Angajatorii sunt în căutarea oamenilor care demonstrează curiozitate intelectuală, ceea ce duce la întrebarea „Cum arăt curiozitate la interviu?' Iată o strategie pe care merită să o urmezi pas cu pas:
Analizează și optimizează felul tău de a gândi
Ai mentalitate fixă sau flexibilă? O mentalitate fixă poate fi ca o barieră, deoarece îți limitează viziunea asupra lumii și asupra locului tău în ea. Ai tendința de a spune că nu ai talent în domeniul tău de expertiză? Sau că nu vei reuși? Trebuie să analizezi abordarea ta, pentru a ști unde ești înainte de a porni la drum către o schimbare. Deși s-ar putea să-ți placă ideea de a lucra în IT, s-ar putea să refuzi o ofertă pentru că te gândești că nu vei reuși sau că nu ai abilitățile necesare.
O mentalitate flexibilă te face dornică să experimentezi și să-ți testezi limitele. Ești concentrată să afli ce altceva poți face. Și ai altă abordare și asupra eșecurilor, pe care le privești ca o sursă de cunoaștere.
Arată dorința de a învăța în domeniul IT
Recrutorii au puțin timp la dispoziție pentru a scana CV-urile și, dacă nu ai cursurile pe care le urmezi menționate la începutul CV-ului sau chiar în rubrica Despre mine, pot fi trecute cu vederea. Uneori, chiar dacă remarcă studiile tale, nu au o imagine clară despre ceea ce ai învățat în cadrul cursurilor și despre implicarea ta. De aceea este important să fii direct și să vorbești la interviu despre abilitățile și cunoștințele pe care le-ai deprins în cadrul formării și despre proiectele la care lucrezi.
Pentru a arăta că îți dorești să înveți și să-ți dezvolți cunoștințele în domeniul IT, te poți înscrie, spre exemplu, în proiectul Cursuri de IT by eJobs, cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Acesta are mai multe etape (consiliere, cursurile propriu-zise, coaching). În cadrul acestuia, ai ocazia să îmbini partea teoretică cu partea practică, să pui trainerului întrebări în timp real și să faci schimb de experiență cu ceilalți cursanți. După finalizarea cursurilor, echipa de consiliere în carieră din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar pentru a-ți găsi job.
Iată care sunt condițiile pentru înscriere la cursurile IT by eJobs:
- ai domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București
- ai o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
- ești angajat, cu contract de muncă, PFA sau ÎI
- ai absolvit cel puțin 8 clase
- dispui de acces la internet (viteză minimă de 10 Mb/s) – cursurile au loc doar online
- ai în posesie un computer (laptop sau PC) cu webcam (integrat sau separat) pentru a permite accesul la curs/examen
- ai în posesie difuzor/căști și microfon pentru a participa la discuții
- ești un bun vorbitor de limba engleză (mediu/avansat) deții competențe digitale de bază
Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:
PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020
Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID
proiect: POCU/726/6/12/135988
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Fii la zi cu noutățile din domeniul IT
Chiar dacă ești în faza de formare în domeniul IT și mai ai câteva etape până să aplici cunoștințele mai avansate, este important să știi ce e nou în acest domeniu. De exemplu, dacă te orientezi spre testare, ai avantaje la interviu când vorbești despre tool-uri noi, despre avantajele și dezavantajele acestora. Rămânând la curent cu noutățile, vei putea purta conversații în cadrul interviului și vei construi conexiuni cu oamenii.
Arată interes pentru job, prin întrebări
Această „misiune' te poate face să simți că ești mai puțin informată decât colegii tăi. Dar este doar o percepție. Când pui întrebări, vei afla mai multe detalii despre un subiect. Vei clarifica lucruri pe care nu le-ai înțeles sau concepții greșite pe care le-ai putea avea. Este important să nu-ți fie teamă să întrebi. Gândește-te că dacă alți candidați nu pun întrebări, asta nu înseamnă că știu totul. S-ar putea să ezite. Vei face o impresie mult mai bună dacă arăți că ești activă și preocupată de job și de companie.
Întreabă recrutorul
Cele mai bune întrebări depind, desigur, de context, de jobul și compania la care ai aplicat, dar există și câteva reguli generale de urmat. Pentru început, optează pentru întrebări deschise precum:
- Ce abilități sunt necesare pentru a mă integra în echipă și în cultura companiei?
- Ce au făcut candidații anteriori pentru a avea succes în rolul lor?
- Care sunt provocările jobului și ale business-ului?Ce soluții ați adoptat până acum?
În funcție de răspunsul recrutorului, poți pune întrebări care să arate angajamentul tău și implicarea ta, aceasta fiind o modalitate de a-ți demonstra curiozitatea.
Oferă exemple de rezolvare creativă a problemelor
Liderii asociază curiozitatea cu gândirea creativă, cu dezvoltarea de noi soluții și cu abilitatea de a aborda probleme complexe. În cadrul interviului, vorbește despre soluțiile noi pe care le-ai găsit la probleme. Dacă auzi ceva care nu ți se pare corect, pune întrebări atunci când este cazul. Caută întotdeauna să regândești soluțiile pentru probleme. Și, cel mai important, oferă exemple în care abordarea ta inovatoare a adus rezultate pozitive în cariera ta și în business.
Vorbește despre pasiunile tale
Cercetările psihologice sugerează că interesele și hobby-urile sunt un indicator puternic al curiozității noastre și avem mai multe șanse să dezvoltăm abilități utile atunci când suntem curioși de ceva.
Dacă interesele tale sau hobby-urile din timpul liber au legătură cu jobul la care ai aplicat sau te ajută să dezvolți abilități necesare pentru un nou rol, nu ezita să vorbești despre ele și să faci conexiuni între activități. Astfel oferi recrutorului ocazia de a te cunoaște mai bine și de a relaționa mai bine cu tine, un aspect important în calificarea pentru jobul dorit.