Daniel Pavel a plecat de la Kanal D și a semnat cu Pro TV. Primele declarații despre mutarea lui: „Sunt atât de fericit”

În curând, la Pro TV, „Survivor România' va începe. A trecut de la Kanal D, la fel și prezentatorul Daniel Pavel. El a moderat sezonul trecut, dar îl va modera și pe următorul care se anunță un succes.

Conform Libertatea, mulți doritori au aplicat pentru a face parte din competiția extremă, numărul lor e așa de mare, încât a stabilit un record. În aceste condiții, prezentatorul a făcut declarații.

„«O luptă-i viața; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor». Când am fost acceptat pentru primul meu sezon de «Survivor», pregătindu-mă mental pentru plecarea în Dominicană, îmi tot răsăreau în cap versurile lui Coșbuc pe care le găseam potrivite pentru ceea ce urma să se întâmple acolo. Ulterior, pe nisipul fierbinte al bătăliilor dintre triburi, mi-am dat seama pe deplin ce anume a vrut să spună poetul.

Survivor este un format incredibil de puternic, emoțional, combativ și aspirațional tocmai pentru că aceste două ingrediente dragoste și dor sunt imperios necesare concurenților pentru a supraviețui în show, până la capăt. La prima vedere, instinctele viscerale par să primeze ca driveri, cum este foamea care devine un chin când pierzi și amin când te hrănești (omagiu indirect admirabilului film cu acest titlu), îndemânarea fizică sau strategiile sociale de microgrupuri din tabere', a spus acesta pentru sursa menționată mai sus.

„Sunt atât de fericit să văd interesul atât de crescut pentru noul sezon'

„Dintre concurenți doar unul va izbândi în luptele crâncene până la Marea Finală și dincolo de ea dacă, doar dacă, reușește să compună, în beneficiul său, rezultanta acestor două forțe colosale, dragoste și dor de viață. Tocmai pentru că am trăit toate aceste lucruri și pentru că le-am văzut în toți concurenții, sunt atât de fericit să văd interesul atât de crescut pentru noul sezon.

Am încredere că fiecare dintre ei a urmărit emisiunea, a înțeles ce presupune provocarea și s-a pregătit psihic pentru a face față competiției. Abia aștept să îi văd pe cei care vor ajunge pe traseu!', a mai declarat prezentatorul „Survivor România'.

daniel-pavel-prezentator-pro-tv-survivor-1SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete