Dana Rogoz, declarație emoționantă despre relația ei: „Asta-i iubirea”

Dana Rogoz

Relația Danei Rogoz cu  regizorul Radu Dragomir a fost mult timp urmărită de cei din jur. Diferența de vârstă a fost principalul motiv de scepticism, însă Dana le reamintește, periodic, fanilor ei, că iubirea este mai presus de orice.

Odată cu relaxarea măsurilor de siguranță impuse de coronavirus, și domeniul artistic începe să se revitalizeze. La finalul unui spectacol de teatru în care a jucat, Dana Rogoz a postat un mesaj emoționant, care a stârnit imediat reacții și comentarii.

„Copiii dorm liniștiți, ne e bine'

„Am terminat spectacolul și l-am sunat pe Radu să îi spun cum m-am simțit, ca de fiecare dată. Și pentru că a văzut ca am o stare bună și că sunt fericită pentru premiera noastră, mi-a spus să nu mă grăbesc să mă întorc acasă în seara asta. Să mai rămân la teatru, să mă bucur, alături de colegi. Mi-a spus că Lia doarme deja și că îl va adormi curând și pe Vlad, așa că să nu mă stresez. Asta-i iubirea. Între timp am ajuns acasă și stăm amândoi pe terasă, cu un pahar de vin în față, al lui cu alcool, al meu fără. Copiii dorm liniștiți. Ne e bine', a mărturisit actrița la finalul serii.

„Ai un soț înțelept'

„Să mai zică cineva că diferența mare de vârstă între soți nu este un avantaj. Ai un soț înțelept'; „Eu încă mai cred în iubirea adevărată, sentimentele sincere și frumoase… ca pe vremuri. Datorită ție, datorită vouă'; „Seară liniștită în familie. Povestești așa frumos, încât parcă trăiesc ceea ce scrii. Mi-ar face mare plăcere să citesc o carte scrisă de tine' s-au numărat printre comentariile de pe platforma de socializare. 

Momentele bune din zi

În ceea ce privește comentariile negative, actrița a fost adesea criticată și pentru faptul că prezintă doar momentele frumoase ale familiei, creând o imagine neveridică. Persoanelor care au făcut astfel de comentarii, Dana Rogoz le-a explicat că ceea ce face ea este să încerce să țină un jurnal în care să fie recunoscătoare pentru ce i se întâmplă bun într-o zi. De atfel, este o practică des întâlnită în străinătate, recomandată pentru cei care vor să ducă o viață echilibrată: la finalul zilei, să te gândești și, eventual, să pui pe hârtie, care au fost cele mai frumoase și importante momente din zi.

Citește și: Andra, dezvăluiri despre familia ei

Foto: Facebook

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete