Andra, dezvăluiri despre familia ei. Ce abordare a ales în educația celor doi copii?

Andra, dezvăluiri despre familia ei. Ce abordare a ales în educația celor doi copii?

Andra este una dintre cele mai apreciate artiste din România. A reușit să intre în inima românilor de pretutindeni datorită talentului ei artistic desăvârșit, dar și pentru că este o familistă convinsă, iar dovada acestui lucru stă în numeroasele postări de pe rețelele de socializare.

Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu stabil și au o căsnicie trainică ce durează de mai bine de 12 ani. Rodul iubirii lor sunt cei doi copii frumoși David și Eva. Micuții sunt extrem de prezenți pe conturile de socializare ale părinților lor, iar admiratorii acestora pot observa căldura și dragostea pe care o primesc în fiecare zi.

Cântăreața a dezvăluit de curând care este abordarea lor pentru a le oferi o creștere armonioasă, sănătoasă emoțional și o educație pe măsură. Andra își dorește ca ei să aibă parte de libertate și atât ea, cât și prezentatorul de la Pro TV, au discuții extrem de deschise în preajma lor, pregătindu-i astfel pentru orice situație pe care o vor întâlni în viață.

„Despre copiii mei pot să povestesc la infinit! Ca adulți, noi uităm cum ne-am format gusturile, personalitatea, valorile. Urmărindu-i pe ei cum cresc, văd cum descoperă lumea și rețin anumite informații, trag concluzii, iar abilitățile lor se dezvoltă treptat. Devin oameni mari cu fiecare zi care trece.

Este emoționant și revelator: eu și Cătălin ne vedem uneori în oglindă privindu-i pe Eva și David pentru că ei fie ne seamănă în anumite privințe, fie ne imită comportamente. Este o lecție importantă să vezi ce efect are un gest sau o exprimare. Te gândești de două ori data viitoare înainte să reacționezi! Întrebări încuietoare nu știu dacă pun, adică nu există teme care să ne încuie, suntem deschiși cu ei.

Cătălin a povestit recent într-un podcast că David ne-a întrebat despre prezervative la un moment dat, de exemplu. I-am explicat ce este și asta a fost. Cred că nu ar trebui să existe tabuuri între părinți și copii', a declarat Andra pentru libertateapentrufemei.ro.

Mai mult decât atât, Andra a povestit și secretul căsniciei lor puternice și cum reușesc să depășească micile conflicte care apar inevitabil în orice familie. Ea se declară o femeie fericită și bucuroasă de alegerea pe care a făcut-o atunci când a acceptat să își construiască o familie alături de Cătălin Măruță.

„Niciunul dintre noi nu este posesiv sau gelos peste măsură. Suntem siguri pe noi, acesta cred că este motivul. Simțim că este o alegere să fim unul cu celălalt, nu trebuie să ne „păzim' partenerul, să fim vigilenți și să nu îl lăsăm să se îndepărteze de noi. Suntem în primul rând buni prieteni, suntem confidenți, ne facem să râdem, ne cerem sfatul în multe privințe', a mai dezvăluit Andra.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete