Dan Ursa s-a întors de la Survivor România 2023 vineri, 26 mai. Câștigătorul a fost foarte emoționat la revederea cu soția și fiica, a căzut în genunchi când și-a revăzut copilul.
Pe Aeroportul Otopeni a avut loc întâlnirea lui Dan Ursa cu familia lui. Câștigătorul de la Survivor România 2023 și-a făcut apariția cu trofeul în mână și foarte multe bagaje. A fugit spre Sofia, fiica lui, atunci când a văzut-o, iar pe soția lui Corina a strâns-o puternic în brațe.
„Ultima și cea mai emoționantă probă din experiența Survivor Romania', a scris Dan Ursa pe Facebook, care a și postat mai multe poze de la revederea cu familia și câțiva prieteni.
Tot pe pagina lui de Facebook, el a ținut să le mulțumească tuturor celor care l-au votat. „Când am pornit spre junglă dominicană, singurii mei fani erau familia și prietenii. Azi am mai mulți fani și susținători decât am visat vreodată să am și sunt recunoscător pentru fiecare dintre voi! Vă mulțumesc pentru fiecare vot, pentru fiecare like și comment pozitiv, pentru fiecare dată când ați fost alături de mine pe traseu și pentru toate postările și încurajările voastre care m-au adus mai aproape de victorie', a scris câștigătorul.
Dan Ursa este câștigătorul SURVIVOR ROMÂNIA 2023 și al cecului de 100.000 de euro! Acesta a reușit să depășească toate provocările acestui sezon incredibil și să ajungă la inimile celor de acasă, câștigând trofeul atât de mult dorit de către toți cei care s-au înscris în competiție.
A apărut ediția de mai a revistei Avantaje. Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.