Dan Negru, la 9 ani de la moartea artistei Mădălina Manole: “Am fost complici la crimă”

Pe 14 iulie 2010, în ziua în care ar fi trebuit să împlinească 43 de ani, Mădălina Manole a decis să-și încheie socotelile cu viața. Depresia o biruise. Artista a decis să pună capăt suferinței înghițind aproape jumătate de litru dintr-un pesticid procurat ilegal. La 9 ani de la moartea artistei Mădălina Manole, Dan Negru se declară complice la “crimă”.

“Crima”, cu sensul ei metaforic, desigur, face referire la faptul că presa a refuzat să o mai promoveze în ultimii ani ai vieții sale, lucru care, se pare, i-a declanșat depresia. Mesajul postat de Dan Negru pe Facebook este acuzator, dar mai ales cutremurător, prin adevărul pe care-l conține.

Dan Negru recunoaște că a evitat s-o invite pe Mădălina Manole în emisiunile lui

Alături de text, prezentatorul tv a postat o poză reprezentând un articol dintr-un ziar al vremii, în care se consemna în mod sarcastic faptul că Mădălina, deși “trecută de prima tinerețe”, afișează imaginea unei “fetițe ștrengărițe cu cozi împletite și aere inocente”. Autorul textului respectiv își încheie observațiile referitoare la imaginea Mădălinei cu o recomandare ironică: “Revino-ți, dragă, și încearcă să investești și în calitate!”.

Dan Negru face, în postarea sa, și o dezvăluire dureroasă, și anume faptul că se numără printre cei care au refuzat să o cheme în emisiuni: “Când m-a întrebat de ce n-o chem mai des in show-urile mele, am tăcut. Intr-o ședința de redacție toți am preferat să-i chemăm pe N5 in locul Mădălinei doar pentru că erau mai tineri in buletine“, spune prezentatorul de la Antena 1.

Postarea lui Dan Negru nu a fost lipsită de reacții din partea unor persoane publice, oameni de cultură sau jurnaliști. Profesoara de canto Ozana Barabancea, comentatorul muzical Andrei Partoș, realizatorul radio Vali Blajovan s-au numărat printre cei care au avut ceva de supus referitor la destinul Mădălinei.

Ozana Barabancea: Multa suferinta aduce presa uneori ….

Andrei Partos: Mare dreptate ai, Dan Negru! Noroc că nu mă includ. Din contră!

Vali Blajovan: Eu am difuzat-o la radio pe Mădălina și o difuzez și acum! Așa că Dane fă bine te rog și fă referire exclusiv la realizatorii ăia de…. din televiziunile și posturile de radio de…. În rest, toate cele bune!

Surse foto: facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete