Dan Bittman a împlinit… o vârstă rotundă

Dan Bittman, cunoscutul solist al trupei Holograf, a împlinit anul acesta o vârstă rotundă. Artistul a decis ca petrecerea de aniversare să fie sub forma unui concert al legendarei trupe.

La 60 de ani, Dan Bittman consideră că și-a trăit viața din plin, așa cum a povestit în podcastul lui Mihai Morar, „Fain și simplu'. Cum nu putea lăsa acest moment special să treacă neobservat, a transformat aniversarea într-un concert memorabil, marca Holograf, unde invitații și spectatorii au umplut sala. Una dintre surprizele pregătite a fost prezența lui Ian Paice, toboșarul trupei Deep Purple.

Dan Bittman: „Ar fi trebuit să stau mai mult timp cu băieții mei'

Artistul a vorbit în podcast despre regretele vieții, iar principalul este faptul că nu a petrecut mai mult timp cu cei trei fii ai săi, Marc, Patrick și Alex, de 15, 18 și 23 de ani.

„În viața privată, mi-aș fi dorit, dar acum e prea târziu, că au crescut golanii ăștia de copii ai mei mari, dar când erau mai mici, da, ar fi trebuit să stau mai mult cu ei și o simt ca pe o neîmplinire. Mi-aș fi dorit să petrec mai mult timp, dar asta a fost. Mi-am asumat și eu și ei, fiind acum mari, înțeleg cu ce se ocupă tata (nu cu ce scriu ziarele), dar înțeleg și ei că e un sacrificiu (…) e clar că e o balanță, sunt plusuri și minusuri.'

Artistul a vorbit, la vremea respectivă, și despre fosta soție, Liliana, pe care o consideră persoana care i-a adus echilibrul în viață.

„Aici nu există echivoc. Ea a fost femeia pentru care am și făcut copiii. Noi nu am fost din ăia, ah, am rămas gravidă, ce mă fac. Nu, noi am stat de vorbă și ne-am sfătuit, în sensul că am vorbit și am spus ce putem să facem. Am făcut 3 copii și am stat 29 de ani cât de cât împreună, până să ne despărțim. Ea a fost echilibrul, pur și simplu. Dacă n-ai o femeie de genul ei, nu poți duce o lucrare atât de mare. Este o femeie deosebită. Am spus-o și-o s-o spun întotdeauna. Ea în continuare este pilonul. Și pilonul educației copiilor mei. Dacă copiii mei sunt așa cum sunt astăzi, sunt datorită educației și a răbdării ei'.

Dan Bittman sportSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Citește și: Cât de mare este averea lui Will Smith?

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete