Damian Drăghici a băut doar apă 7 zile. Câte kilograme a slăbit într-o săptămână
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/12/damian-draghici-post-negru-e1701776257459.jpg)
Celebrul muzician Damian Drăghici a luat o decizie curajoasă în ceea ce privește sănătatea sa, ținând post negru timp de 7 zile, în care a consumat doar apă. Artistul a documentat întregul proces și a împărtășit rezultatele cu fanii săi.
În timpul celor 7 zile de post negru, Damian Drăghici a experimentat o pierdere de greutate remarcabilă, slăbind 5,5 kilograme. Cu sinceritate, artistul a ținut un jurnal online, oferind fanilor săi detalii despre acest experiment alimentar drastic.
„Sunt foarte bine după cum vedeți, am slăbit puțin… vreo cinci kilograme și jumătate, dar corpul este deja obișnuit, mă simt foarte bine, am energie foarte multă. Mai am astăzi (duminică – n.r.), iar mâine dimineață (luni – n.r.) voi bea jumătate de kilogram de suc de portocale și jumătate de suc de grepfrut. Cam asta ar fi', le-a mărturisit Damian Drăghici celor care îl urmăresc pe contul său de socializare, potrivit Click!.
Cea de-a șasea zi a postului negru a fost o provocare semnificativă pentru Drăghici, care a mărturisit că s-a simțit extrem de slăbit.
„A șasea zi de post negru… doar cu apă! M-am trezit dimineața la 7.30 pentru că am avut o grămadă de lucruri de făcut. Undeva pe la ora 13.00 am avut o cădere de energie, dar cumva am stat, m-am odihnit puțin și mi-am revenit. Deci, în continuare beau apă, am luat și puțină sare celtică cu apă pentru sărurile de care are nevoie corpul. În rest sunt foarte bine'.
În jurnalul online, artistul a descris că ziua a doua de post negru a fost marcată de o durere de cap intensă și o scădere semnificativă a energiei sale. Cu toate acestea, a continuat experimentul său și a ajuns la ziua a opta, când a introdus în dietă sucuri de portocale și grepfruit.
„Ziua 4 de post doar cu apă. Unii îl numesc post negru, alții îl numesc doar cu apă. Deci 4 zile de când nu am mâncat. Astăzi este a patra zi, joi seară, și pot să spun că a fost cea mai grea zi pentru mine. De obicei era ziua trei. M-am simțit foarte low, așa, foarte jos, n-am avut energie foarte multă. Din punct de vedere slăbit, cred că am început de la 89-90 și azi dimineață eram la 87 kg. Ca stare am fost foarte moale, dar am a avut și o zi aglomerată, am făcut o grămadă de lucruri. Cred că dacă aș fi stat toată ziua în pat era ok dar am avut mult de muncit, am filmat și un podcast, am avut și am repetiții, deci a fost toată ziua încărcată, am muncit de la 7 dimineața. În fiecare dintre zilele astea am avut zile în care am muncit și câte 16 ore. O să vă țin la curent'.
„Odată ce ies toxinele din corp nu mai ai dureri de cap'
Cu postul negru încheiat, Damian Drăghici a anunțat că va reveni treptat la o alimentație normală, urmând a integra treptat alimente sănătoase în dieta sa.
În cea de-a doua zi de post negru, artistul a mărturist că a avut dureri de cap. „Nu am băut nimic decât apă. Am puține dureri de cap pentru că nu am început încă hidrocolonoterapia (n.r.: procedura terapeutică care implică curățarea colonului cu apă sau alte lichide. Aceasta se numără printre metodele la modă de detoxificare a colonului). Odată ce ies toxinele din corp nu mai ai dureri de cap, deci ăsta ar fi următorul lucru. Sunt momente când îmi scade energia, dar am învățat să pot să respir și să le gestionez de așa natură încât să pot să fac față. Asta durează maxim undeva între 5 și 10 minute când îmi scade energia, altfel nu mă simt deloc slăbit, deja am 38 de ore, sunt foarte bine. Vă updatez cum mă simt și în următoarele zile…', a povestit celebrul artist pe pagina sa de Instagram.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/salate-cu-proteine-pentru-slabit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/irina-ponta-si-maria-ponta-la-ceremonie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a62fb59ca96721f3fc3002a5385f12e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/03/ianca-si-razvan-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/livia-graur-in-budapesta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-luciu-la-platane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/01/theo-rose-2.jpg)