Daciana Sârbu, cu emoție puternică despre ”copilul născut din inimă”. Ce nu știam despre adopția Mariei
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/daciana-sarbu-interviu.jpg)
Daciana Sârbu vorbește deschis și cu multă sensibilitate despre drumul anevoios, dar profund transformator, care a dus-o spre adopția Mariei, fetița care i-a schimbat definitiv viața. Cu sinceritate și emoție, ea povestește despre așteptare, temeri și împlinirea care vine atunci când iubirea își găsește locul potrivit. Privind în urmă, Daciana recunoaște că fiecare pas dificil a meritat, pentru că la capătul lui a apărut un copil dorit din toată inima.
Cuprins
Maria, fetița adoptată de Daciana Sârbu și Victor Ponta în anul 2020, este copilul lor „din inimă', un copil așteptat cu răbdare și ales cu toată iubirea, chiar dacă cei doi aveau deja copii biologici. În podcastul „Noi să fim sănătoși', moderat de dr. Alin Popescu, Daciana vorbește despre ce înseamnă să devii părinte prin adopție: emoțiile intense, așteptările fragile, birocrația obositoare și responsabilitatea uriașă de a construi o familie dincolo de biologie și prejudecăți. Este o confesiune despre atașament, răbdare și curajul de a iubi necondiționat.
O sămânță de iubire plantată din copilărie
Ideea adopției nu a apărut întâmplător în viața Dacianei. Ea mărturisește că, încă din adolescență, simțea nevoia să viziteze centre de plasament, un impuls născut chiar în propria familie. Părinții ei mergeau des în astfel de centre și i-au povestit cât de greu le-a fost să se atașeze de unii copii și apoi să se desprindă de ei, nefiind pe deplin pregătiți să facă pasul adopției. Deși nu au adoptat, poveștile lor au rămas adânc întipărite în sufletul Dacianei, care și-a promis că, atunci când va fi pregătită, va oferi unui copil șansa la o familie.
Faptul că a devenit mamă nu i-a schimbat această dorință. „Nu a avut nicio legătură cu faptul că aveam deja copii. Erau destul de mari, casa era plină, eram într-un moment de echilibru. Am simțit că avem multă iubire de oferit și am spus clar: asta îmi doresc', povestește ea despre decizia de a adopta.
Drumul lung dintre dorință și devenire

Procesul de adopție a fost, însă, unul plin de provocări și frământări interioare. Deși iubirea ei pentru toți copiii este necondiționată, Daciana recunoaște că, în acea perioadă, s-a întrebat adesea dacă este suficient de bună pentru Maria. Avea temeri că fetița nu o simte, că nu o aude, că nu reușește să ajungă la ea așa cum și-ar fi dorit.
„Un copil care vine într-o familie nouă poartă cu el un bagaj de traume și frici. Tu trebuie să încerci să vindeci răni vechi, în timp ce apar altele noi: «mă vreți sau nu?», «ce trebuie să fac ca să mă iubiți?» sau «cum să vă rănesc ca să văd dacă mă iubiți și așa?»', mărturisește Daciana. Sunt întrebări grele, care cer răbdare, empatie și multă disponibilitate emoțională.
Maternitatea care se naște din inimă

Pentru Daciana Sârbu, a fi părinte înseamnă să faci față tuturor acestor încercări, indiferent dacă este vorba despre un copil născut sau despre „un copil din inimă', așa cum o numește pe Maria. Este un proces de adaptare continuă, de învățare și de dăruire totală. Iar astăzi, privind în urmă, ea știe că fiecare teamă, fiecare lacrimă și fiecare pas dificil au construit o legătură profundă, bazată pe iubire adevărată și siguranță.
Daciana Sârbu a ales un copil respins de alte familii
Procesul de adopție a durat un an întreg. Un an lung, complicat, uneori copleșitor. Dar Daciana Sârbu spune cu liniște și asumare că nu crede că un astfel de drum ar trebui să fie ușor. „Nu este firesc să fie simplu', mărturisește ea, contrazicând ideea tot mai des auzită că adopțiile ar trebui grăbite sau scurtate.
În viziunea ei, acest parcurs anevoios are un sens profund. Este o pregătire intensă pentru momentul în care copilul intră, cu tot universul lui fragil, într-o familie. „Metaforic vorbind, tot acest proces te pregătește pentru viața reală. Dacă nu ai răbdare să parcurgi fiecare etapă, fiecare întâlnire cu psihologii, dacă nu asculți ce ți se spune despre traumele copilului, despre abandon, despre fricile lui, atunci nu ești cu adevărat pregătit. Trebuie să fii prezent. Să înțelegi.'
Au existat momente extrem de grele, în care doar sprijinul specialiștilor a ajutat-o să meargă mai departe. „Tu însoțești acel copil prin iadul lui, ca să-l poți duce la lumină', spune Daciana, într-una dintre cele mai tulburătoare confesiuni ale sale.
Pentru ea, drumul a fost și mai dificil pentru că a ales conștient lista copiilor greu adoptabili. Copii cu probleme de sănătate, copii respinși de alte familii, copii pe care sistemul îi pune adesea la coadă. În acest context, perioada de „potrivire' de trei luni i s-a părut una dureroasă. Deși a înțeles mecanismul din spatele deciziilor administrative, nu a putut accepta pe deplin sensul uman al acestei etape.
Maria, fetița ei, trecuse deja printr-o astfel de perioadă de probă. Trei luni în care fusese în altă familie, sperase, se atașase, iar apoi fusese respinsă. O experiență cruntă, care adâncește și mai mult trauma abandonului. „Este ca și cum ai lua o pereche de pantofi din magazin și apoi i-ai aduce înapoi pentru că nu ți se potrivesc', a punctat, cu durere, dr. Alin Popescu. O comparație dură, dar teribil de reală.
Nicio clipă de îndoială, nicio umbră de regret

Daciana Sârbu nu va uita niciodată momentul în care a pășit în Direcția de Protecție a Copilului și a văzut prima fotografie a Mariei. Știa că își dorește o fetiță. Știa, de asemenea, că este pregătită să adopte un copil mai mare, indiferent de problemele cu care ar fi venit. Decizia era deja luată în inimă, cu mult înainte de a fi rostită.
Procesul a fost cu atât mai lung și mai greu cu cât s-a desfășurat în plină pandemie. Toate întâlnirile fizice au fost suspendate, iar legătura cu Maria s-a construit exclusiv online. Ea și Victor nu o puteau vizita, nu o puteau lua în brațe, nu îi puteau oferi prezența de care un copil are atâta nevoie. Comunicarea era dificilă, mai ales că Maria vorbea maghiară, iar pentru un copil de cinci ani era aproape imposibil să înțeleagă de ce „părinții' ei nu pot veni să o ducă acasă.
Maria provenea dintr-un sat în care limba maghiară era predominantă, iar această barieră a fost o încercare în plus. Nu înțelegea tot ce i se spunea, iar adaptarea a fost lentă și anevoioasă. A trecut timp până când fetița a învățat limba română, până când cuvintele au început să lege punți reale între ea și noua ei familie.
Citește și: https://www.avantaje.ro/articol/viciul-de-care-daciana-sarbu-nu-poate-scapa
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_0c2bea1bf5652e8b31b79b1ee41b63e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/12/alexia-andreea-esca-si-aris-eram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/08/mircea-badea-si-carmen-bruma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/test/carmina-varciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-esca-la-cannes-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/adela-marculescu-albnegru-1.png)