Cursuri de engleză Cambridge, soluția ca să ”trișezi” admiterea la un liceu bilingv intensiv

Să înveți nu este greu, de fapt, greu este să te apuci de învățat, motiv din cauza căruia majoritatea adolescenților caută modalități diferite de a 'trișa' examenele școlare. Copiatul iese din discuție, așa că adoptarea unei metode eficiente de a se pregăti pentru susținerea examenelor pentru admiterea la un liceu bilingv este soluția ideală.

O altă soluție ar fi obținerea atestatului Cambridge, care poate fi echivalat cu testele de limbă pentru admiterea la liceul bilingv, teste ce vor avea loc în luna mai. Mai sunt două luni până la examen, timp în care te poți pregăti în cadrul unor cursuri engleza Cambridge, astfel încât să fii sigur că pe foaia de admitere nu va scrie altceva decât 'Accepted'. Indiferent că vei reuși să obții atestatul în timp util și să echivalezi examenul, fie că nu, pregătirea de care vei avea parte îți va fi un ajutor care va face diferența.

Centrul de limba engleză Flying Colours organizează cursuri de pregătire pentru examene Cambridge, în funcție de nivelul de engleză al elevilor, cât și de vârsta acestora. Grupele sunt formate din 8-10 elevi, suficient de mulți astfel încât orele să se desfășoare interactiv, însă suficient de puțini încât să poată participa activ cu toții.

Ce examene pot fi echivalate cu atestatul Cambridge?

Cursurile de pregătire pentru examene Cambridge sunt gândite în acord cu pregătirea și promovarea cu brio a acestui examen, care poate fi echivalat cu proba de limba engleză pentru:

  • clasa a V-a Intensiv Engleză (YLE Movers și Flyers);
  • clasa a IX-a Bilingv Engleză (KET, PET);
  • Bacalaureat (PET, FCE, CAE).

Cursurile de pregătire pentru examene Cambridge sunt garanția că vei ajunge la liceul dorit, fără stres. În cadrul orelor de acest tip, vei avea oportunitatea de a:

  • te familiariza cu formatul examenelor Cambridge;
  • învăța strategii și tehnici de abordare a probelor examenelor Cambridge;
  • exersa strategii de abordare a tuturor celor 4 părți ale probei orale;
  • exersa tehnici care să te ajute în cazul apariției unui blocaj și strategii care să te ajute să le depășești;
  • afla și exersa tehnici de citire și ascultare, care să te ajute să maximizezi scorul la probele de reading și listening;
  • dezvolta abilități de scriere, conform cerințelor de examen Cambridge;
  • învăța cum să ții cont de criteriile de evaluare Cambridge la toate cele 4 probe, în special la probele speaking și writing.

Asigură-te că ești acceptat înainte de a susține examenul de admitere la liceul bilingv vizat. Centrul de limba engleză Flying Colours este primul centru cu promovare 100% la examenele Cambridge. Rezultatele copiilor care deja au parcurs aceste cursuri de pregătire pentru examene Cambridge sunt mai mari la nivel mondial, în timp ce media obținută de absolvenți este peste media obținută la examenele la nivel internațional. În plus, vei beneficia de diverse beneficii și discounturi pentru fidelitate extra 2%, dar și de reduceri pentru fidelizare progresive.

Solicită o evaluare de nivel și fă primul pas pentru a te asigura că reușești să urmezi liceul pe care ți-l dorești. Obținerea atestatului Cambridge este 'pașaportul' către succesul vieții tale profesionale. Nu lăsa pe mâine ce poți obține azi, astfel încât să îți urmezi traseul școlar în acord cu pasiunile tale!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial