Cursa de la Asia Express 2024 a început. Ce dezvăluiri face prezentatoarea Irina Fodor face declarații: „Tabloul este spectaculos”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cursa de la Asia Express 2024 a început, prezentatoarea Irina Fodor a dat startul, iar concurenții deja se întrec pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Emisiunea nu e difuzată acum la TV, abia peste câteva luni telespectatorii o pot vedea.

În urmă cu câteva zile, prezentatoarea Irina Fodor a plecat prima din România în Thailanda, acolo unde cursa a început deja. Ea a fost urmată de concurenți, care sâmbătă, 2 martie, au părăsit țara.

Ieri, Irina Fodor a venit cu primele actualizări despre Asia Express 2024. Două noi fotografii a postat pe rețelele de socializare și a dezvăluit: „Fiecare zi de cursă Asia Express aduce alt peisaj și fiecare noapte, alt loc de dormit, așa că, pe lângă alte sute de poze pe care le fac drept amintire, m-am hotărât să le strâng și pe cele care surprind ce văd eu pe fereastra camerei, zi după zi.

Uneori, tabloul este spectaculos, alteori văd o bucățică de natură, ori o parte dintr-un oraș mare, sau un colț dintr-un sătuc. Mai sunt și zile în care se termină târziu cursa și începem până să se lumineze de-a binelea, așa că nu mai văd nimic, doar beznă. Acestea fiind spuse, deschid albumul: Ce văd eu din cameră azi.(1)'.

asia-express-2024-2SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Cine sunt concurenții de la „Asia Express' 2024

Asia Express duce nouă perechi de vedete pe Drumul Zeilor prin Thailanda, Malaezia și Indonezia. Obiceiuri stranii și totuși spectaculoase, religii diferite, temperaturi ridicate și bariere lingvistice sunt doar câteva dintre provocările cu care se vor confrunta concurenții acestui sezon.

Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, nașul și finul, Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vişănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul şi antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, sunt curajoșii care au pornit în acest sezon într-o nouă aventură la capătul lumii.

Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, aceștia vor trebui să ajungă din Thailanda până în Bali, destinația marii finale a sezonului șapte. Drumul pe care îl vor parcurge va avea peste 7000 de kilometri, fiind pentru prima oară când se va întinde pe durata a 11 etape, cu una în plus față de sezoanele trecute.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete