Părintele Vasile Ioana, care apare des pe micul ecran, a dezvăluit la Pro TV, în emisiunea „Vorbește lumea', cum ne pregătim sufletele de Crăciun. Spune că nu cadourile și bucatele sunt importante, ci nașterea lui Iisus Hristos.
Preotul a cântat alături de corul bisericii sale în platoul „Vorbește lumea' și a făcut și dezvăluiri. „Personajul principal al acestei mari sărbători este Iisus Hristos. Noi trăim întreaga istorie a umanității înainte de Hristos și după Hristos. Așadar: nu cadourile, nu bradul, nu sarmalele, nu pomana porcului, nu chefuri, ci nașterea lui Iisus Hristos', a spus părintele, conform protv.ro.
Părintele Vasile Ioana a mai dezvăluit și cât de important este ca înainte de toate să ne pregătim sufletul pentru Crăciun. „Să ne curățăm întâi sufletul. Adică degeaba faci curățenie în casă, să fie totul gata, masa îmbelșugată. E bine să fie și acestea, dar sufletul să fie și el curat. Și curățirea sufletului se face prin spovedanie. Haideți la preot!', a declarat părintele.
Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți.
În momentul în care preotul pune mâna pe capul celui ce s-a mărturisit se spune că Duhul Sfânt vine la capul celui ce s-a spovedit. Taina Sfintei Spovedanii se încheie atunci când preotul atinge capul celui ce se mărturisește citindu-i rugăciunea de dezlegare.