Cum crești un copil echilibrat emoțional

dezvoltarea copilului

Dacă ești părinte de adolescent, nu uita că empatia și acceptarea pot susține o relație funcțională. Pregătește terenul din copilărie.

Despre cum să însoțim copiii şi să le susținem dezvoltarea se poate scrie şi discuta la nesfârșit. Pentru că acest proces depinde mereu de noi, adulții din viața lor. Modul în care noi ne raportăm la fiecare dintre ei, fie că le suntem părinți, bunici, educatori, formatori de competenţe, antrenori sau mentori, este şi trebuie să devină pentru fiecare un act de responsabilitate.

Acesta este contextul în care îmi propun să împărtășesc cu voi, cititorii, conceptele probate. Sper să vă fie de folos, indiferent dacă aveți vreunul din rolurile de mai sus sau sunteți simplu observator al societății.

Importanța formării copilului în primii 3 ani de viață

Cu câteva săptămâni în urmă, am avut prilejul să-l întâlnesc pe Mark Alter, profesor în psihologia educației la New York University. Știm cu toții, fără să fim specializați în acest domeniu, cât de importantă este formarea copilului în
prima perioadă de viață, în intervalul de vârstă 0-3 ani.

Dar cu cât avem mai multe argumente științific probate, parcă devenim mai conștienți de acest lucru, aşa că vă dau câteva cifre: 700 de sinapse/secundă se produc în creierul uman în primele 18 luni de viață. Intervenția şi experiențele copilului în primii trei ani de la naștere influențează major modul în care acesta se dezvoltă ulterior din punct de vedere comportamental, educațional şi fiziologic.

Dacă persoanele din apropierea copilului sunt tensionate sau generează stres asupra acestuia prin modul în care se manifestă sau se simt, acest lucru are un impact direct asupra dezvoltării cognitive, emoționale, psihice şi fiziologice a acestuia.

Adultul care a trecut prin experiențe improprii în această perioadă de vârstă poate manifesta probleme de sănătate, inclusiv diabet, hipertensiune, obezitate, accident cerebral sau chiar diferite forme de cancer. Aceste date sunt evidențiate de un studiu al Center on the Developing Child al Harvard University (www.developingchild.harvard.edu).

Cum se construiește corect relația adult-copil

Am întâlnit copii care au fost înconjurați de dragoste în mediul familial. S-au izbit, însă, tragic de comportamente improprii, sau diferite de nevoile lor, atunci când au fost integrați în sistemul educațional (creșă, grădiniță, școală). Modul de a reacționa al acestora a căpătat treptat caracteristici care nu erau explicabile în raport cu istoricul familial.

Peste ani, acest copil devine la rândul său părinte, educator, coleg, responsabil de activitățile altor persoane. Așa cum într-o comunicare fiecare din interlocutori are nevoie să-şi exercite opiniile şi acțiunile, și în relația părinte-copil adultul trebuie să se adapteze la nevoile copilului în aceeași măsură în care se așteaptă ca şi copilul să facă
acest lucru raportat la așteptările lui.

Fără acest exercițiu permanent de înțelegere, răbdare și sprijin e greu de construit relația copil-adult. În cazul în care relația nu este una funcțională sau, mai grav, dar totuși realist, inexistenţa relației marchează dezvoltarea copilului, atunci şi rezultatele pot deveni contradictorii.

Copiii neastâmpărați, obraznici sau neintegrați sunt cu ușurință etichetați fără a ne da seama că la sursa acestui comportament stă o inadecvare relațională.

Problemele preadolescenței și adolescenței

În etapa preadolescenţei, când mulți factori solicită copilul, acesta poate părea neatent sau, în opoziție, excesiv de implicat în activitățile curente. Interesele lui se diversifică, iar copilul ascultător de până atunci caută să-şi câștige treptat independenţa.

Îşi exprimă opiniile mai explicit şi devine un interlocutor extrem de agreabil sau, dimpotrivă, incomod, care îl pune deseori în dificultate pe adult. Dar piatra de încercare a oricărui părinte rămâne – trebuie să recunoaștem – adolescenţa.

Tot ceea ce ai clădit în etapele de preșcolar şi elev rămâne să se confirme sau să se infirme în relația cu adolescentul. Așa cum profesorul nu poate susține prin autoritate ceea ce nu câștigă prin respect reciproc, la fel nici părintele nu se regăsește în viața adolescentului dacă nu a lăsat treptat spațiul de creștere al acestuia. Intervalul de vârstă 14-18 ani este garantat cel în care fiecare dintre noi ne identificăm cu „eu pot“ şi „eu știu“.

La polul opus sunt constrângerile şi sfaturile inutile. Discuțiile de calitate bazate pe empatie şi acceptare pot susține realmente relația funcțională cu adolescentul care rămâne copilul, nepotul, elevul tău. Acum e momentul evident care ne arată că suntem în relația pe care am clădit-o în toți acești ani.

Cum să construiești o relație de calitate cu copilul tău

Pe parcursul întregii vieți creștem. Atât noi, cât şi copiii sau elevii noștri. Învățăm unii de la alții. Depinde ce. Depinde şi cum. Contextul care facilitează învățarea (diferit de educația în sine) este iarăși, semnificativ. Despre acest subiect promit să revin într-un alt articol.

Sunt multe studii care dovedesc că luăm cu noi, într-un bagaj permanent, experiențele care ne-au construit individual. Așadar, dacă vrei să construiești o relație de calitate cu copilul tău, apleacă-te asupra nevoilor celuilalt înainte de a te preocupa de ale tale. Tu ești adult. Nici experiențele tale nu-ţi sunt toate de folos.

Încearcă să nu le repeți pe cele care nu-ţi sunt amintiri plăcute şi vei rămâne un partener de încredere pe drumul vieții pentru copiii a căror călăuză ești.

Mihaela Feodorof conduce de peste șase ani Yourway Life&Career Counseling, unde oferă servicii de evaluare și consiliere pentru studenți, elevi și copii (de la vârsta de 2,5 ani), dar și sprijin pentru părinți.

Sursa foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie