Cum se simte Kamara după cea de-a doua intervenție la nivelul feței. „Nu mai puteam să stau așa. Aștept să văd cum o să arate la final”

Kamara, în vârstă de 48 de ani, s-a lăsat din nou pe mâna medicului estetician. Artistul a apelat la o intervenție de blefaroplastie, o procedură care are ca scop eliminarea excesului de piele și a pungilor de grăsime de sub ochi. 

Cea de-a doua intervenție a avut loc săptămâna trecută, iar artistul se află acum în perioada de recuperare. „Mi-am revenit, sunt ok, mai am recuperarea acum, care ține două săptămâni. La două zile de la operație deja conduceam. 

Am făcut această blefaroplastie pentru că aveam niște pungi de grăsime foarte mari sub ochi și nu mai puteam să stau așa, estetic vorbind, pentru că se făceau din ce în ce mai mari, și mă deranjau estetic. Am de gând să îmi fac ceva și la nas, e tot o problemă medicală, dar o să vă povestesc mai încolo despre asta', a mărturisit Kamara pentru click.ro.

KamaraSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

După două intervenții, Kamara este mulțumit de rezultat. În ciuda plasturilor pe care trebuie să îi poarte în această perioadă, artistul este încrezător că aspectul său este cel dorin.

„Data trecută intervenția de blefaroplastie a fost puțin mai amplă, acum e a doua, am refăcut-o. Sunt mulțumit deja de rezultat și aștept să văd cum o să arate la final, după cele două săptămâni de recuperare și vindecare. Deocamdată, din ce văd sunt mulțumit, sunt foarte mulțumit.', a mai spus acesta.

Kamara se va căsători cu Gabriella Nastas

Kamara și-a cerut iubita de soție, pe Gabriella Nastas, în noaptea dintre ani, astfel că cei doi au pășit în 2025 mai încrezători ca niciodată. Artistul și partenera lui știu deja cum se va desfășura cel mai frumos eveniment din viața lor, iar Gabriella a făcut primele declarații despre nuntă.

„M-a cerut la 00.00, în timpul concertului, că el cu Andrei era pe scenă, eu am crezut că mă cheamă pe scenă să cântăm.

Eram la un concert afară, era foarte frig, eu mi-am luat toate hainele pe mine să nu îngheț și s-a întâmplat chestia asta. Adevărul e că m-a mai cerut de mai multe ori, dar asta a fost prima dată oficial (…) La mare cu siguranță, pe plajă, cu un dress code foarte liber, unde toată lumea să se simtă fresh și în rest distracție', a spus Gabriella Nastas, într-un interviu acordat pentru Știrile Antena Stars, potrivit Spynews.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro