Cum se menține Monica Bârlădeanu la 43 de ani, fără operații estetice: „Dorm în frig”
Monica Bârlădeanu, în vârstă de 43 de ani, este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Actrița a povestit în cadrul unui interviu cum reușește să se mențină, fără intervenții estetice.
„Aprilia, managera mea, știe și îmi tot zice că reușesc să mă mențin așa pentru că dorm la 17 grade. Dorm în frig. Eu nu am nicio problemă să dorm în frig, sunt pe aer condiționat, pe frig, îmi place pe rece, să fie cât mai rece. Dincolo de asta, îngrijirea pielii pentru mine este pasiunea absolută. Mă pasionează tot ce nu implică intervenții, pentru că dacă intervii modifici trăsături. Dacă ai modificat trăsături e o problemă. Dar tot ce înseamnă stimulare, potențare a trăsăturilor pe care tu le ai deja, la asta sunt cel mai deschis om. Mă documentez, mă duc fac stimulări, lasere și așa mai departe', a povestit amuzată Monica Bârlădeanu pentru EGO.ro.
„Cei care nu știu, deși sunt sigură că cititoarele voastre sunt super informate, laserele creează niște microleziuni, deci foarte-foarte mici, și aceste microleziuni stimulează colagenul, producția de colagen. În felul acesta ai o producție de colagen reală, palpabilă, vizibilă, din interior. Intrăm în anotimpul în care stimulările astea sunt foarte bine venite pentru că nu le poți face vara deoarece sensibilizezi foarte tare tenul', a mai povestit prezentatoarea de la „Splash! Vedete la apă', completând că periodic mai apelează și la un tratament de rejuvenare facială.
„Apoi ce mai fac, mai fac o chestie cu microneedling (nr. rejuvenarea tenului), procedură care înseamnă că 36 de microace, foarte mici, sunt introduse în piele în același timp. De asemenea creează o microleziune și pe același principiu stimulează colagenul și pielea arată într-adevăr remarcabil. Au un efect de lifting absolut fabulos. Dacă vreți într-adevăr să știți lucrurile pe care pariez astea sunt. Dar, dincolo de asta, când îmi scriu email-urile dimineața, încep cu masca numărul 1, masca numărul 2 și așa mai departe'.
„E adevărat că mă ajută și gena'
E adevărat însă și faptul că o ajută extrem de tare și gena și că mama ei arată la fel de bine precum acrița. „Da! E adevărat că mă ajută și gena. Pe de altă parte, să ne înțelegem, mama este la fel de pasionată și de interesată de îngrijirea pielii. Nu este un om neglijent. Mama încă îmi trimite poze cu vreo cremă și cu ce efect are. Cam totul am moștenit, pe zona asta, de la mama', a mai povestit Monica Bârlădeanu.
Vedeta a spus că încă de mică a învățat cum să își îngrijească pielea și s-a machiat foarte târziu.
„Am început cu îngrijirea pielii, nu am început cu make-up să știi. La make-ul aveam restricții, nu mă lăsa, dar am început cu îngrijirea pielii, creme mai furam de la mama și mi se părea foarte fain. Dar și mama încuraja treaba asta, adică mă sprijinea în sensul ăsta. Și epilatul țin minte că s-a întâmplat destul de devreme, adică ea mi-a făcut o formă de educație așa activă în sensul ăsta'.
„Nu m-am dus niciodată la școală machiată'
A început să se machieze abia după ce a debutat în televiziune. „Nu m-am dus niciodată la școală machiată. În clasa 11-a eram încă la liceu pedagogic, adică nimeni din clasă nu era extravagant, eram mai mult niște copii cuminți. Eram doar fete și nici nu prea aveam pentru cine să ne machiem, nu prea aveam băieți, adică na. Am fost pe cumințenie mai degrabă', a mai declarat actrița.