Cum se înțelege, de fapt, Laura Cosoi cu soțul ei. Sunt căsătoriți din 2015: „Nu ne-am gândit să divorțăm, nu am ajuns nici măcar la vreo ceartă mai serioasă”

Laura Cosoi e căsătorită cu Cosmin Curticăpean din anul 2015. Au împreună trei fetițe, pe Rita, Vera și Lara, și o viață liniștită împreună. Într-un interviu pentru playtech.ro, ea a recunoscut că a mai avut discuții cu soțul, dar nimic serios.

„Sunt momente și momente, ca în orice relație. Au mai existat și momente mai tensionate, dar ne dăm seama de fiecare dată că au legătură cu alte stări, cum ar fi oboseala. Niciodată însă nu ne-am gândit să divorțăm, nu am ajuns nici măcar la vreo ceartă mai serioasă.

Ambii suntem dintre cei care gândim că o căsătorie trebuie să fie pe viață. Suntem mereu pe aceeași lungime de undă. Amândoi ne-am dorit copiii, am fost în tandem cu aceeași dorință. Apoi implicarea, dragostea. Iar cel de-al treilea copil ne-a unit și mai mult', a declarat ea.

Chiar dacă are trei copii, vedeta a revenit la muncă. E actriță, acum repetă pentru un spectacol. O ia pe mezină cu ea, căci o și alăptează.

„E prima zi, astăzi am început repetițiile pentru o nouă piesă. Pentru a nu mă da peste cap cu alăptatul, voi lua fetița cu mine de fiecare dată când se poate. Am și Parcul Cișmigiu alături, și cu atât mai bine. Pot fi și mamă cu normă întreagă și în același timp să merg și la job. Pare paranormal. Dar pentru mine nu e ceva extraordinar. Am luat lucrurile cum au fost, nu sunt un om sofisticat, nu mă alint, nu mă văicăresc, nu mă plâng. Fac și de mâncare, stau și cu copiii, merg și la repetiții ', a declarat Laura Cosoi pentru playtech.ro.

laura-cosoi-dupa-ce-a-nascut-al-treilea-copil-3SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

Vedeta e preocupată și de silueta ei, are grijă la ce mănâncă și face și pilates. „Evit să consum fructe și alte alimente care i-ar poate dăuna fetiței. Nu am niciun motiv să țin regim. Am însă grijă ceea ce mănânc. Am început însă să merg la pilates. Cea mică nu a avut colici până acum și nu cred că mai are când să facă, pentru că în curând va împlini trei luni', a completat aceasta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete