Cum să te folosești de stilul personal pentru a ieși în evidență, în cinci pași simpli

Stilul personal este o oglindă a personalității tale, o exteriorizare a trăirilor pe care le ai, o modalitate de a-ți exprima înclinația către anumite lucruri. Indiferent dacă ești în zona 'fashionista' și transmiți asta prin felul în care te îmbraci, accesorizezi și te coafezi sau într-o aparentă neglijență, care transmite că focusul tău e, poate, pe carieră sau în zona spirituală, cu siguranță transmiți asta încă din momentul în care îți faci pentru prima oară apariția în fața unei persoane noi. Și nu e nimic greșit în ceea ce faci, cât timp e în concordanță cu ceea ce vrei să evidențiezi. Așa că nu îți vom spune despre cum să îți schimbi stilul, ci despre cum îl poți pune în valoare, pentru a fi percepută așa cum îți dorești:

Pasul 1: definește-ți stilul

Care sunt obiectele vestimentare în care te simți cel mai bine? Preferi pantalonii, în detrimentul fustelor creion sau, dimpotrivă, rochiile mulate, în defavoarea hainelor lejere, din țesături naturale? Indiferent pe ce baricadă a stilului ești, e important să o conturezi într-un mod coerent și omogen. E dificil să alături o pereche de ochelari de vedere cat eye eleganți unei ținute sport, însă, îi poți alătura cu succes unui outfit de inspirație masculină, cum ar fi un costum cu pantaloni. Consecvența este cheia, mai ales dacă vorbim despre astfel de accesorii, pe care le porți zi de zi, nu doar la ocazii speciale.

Pasul 2: găsește formele care te avantajează

Care este partea corpului care îți place cel mai mult la tine și cum o pui în valoare? Porți fuste scurte, pentru a-ți etala picioarele lungi, sau centuri, curele și brâuri, pentru a-ți evidenția talia? Ții cont de forme și proporții, inclusiv atunci când îți alegi bijuteriile și celelalte accesorii? Care e tunsoarea care te face să te simți 'tu'? Dar machiajul? Răspunde la toate aceste întrebări și vei putea alcătui o listă a articolelor care nu trebuie să îți lipsească din garderobă.

Pasul 3: optează pentru 'puțin și bun', în detrimentul lui 'mult și slab calitativ'

Cumpără-ți poșeta la care visezi de atât de mult timp, chiar dacă are prețul ultimelor trei genți achiziționate, dar pe care le-ai purtat, cumulat, de cel mult cinci ori. Alege o pereche de rame ochelari de vedere Gucci, dacă simți că te-ar face fericită, ar contribui la definirea stilului tău personal și ar completa cu succes toate ținutele tale de zi cu zi. Învață să cumperi inteligent, să folosești reducerile în avantajul tău și să îți achiziționezi doar lucruri de calitate, renunțând la cantitățile uriașe, dar inutile care să îți umple dulapul.

Pasul 4: renunță la lucrurile pe care nu le mai folosești

Rujul cu nuanță sidefată, pe care îl foloseai cu plăcere în liceu, nu-ți mai aduce decât nostalgii acum. La fel și încălțările cu platformă, care se potriveau de minune cu jeansii cu talie joasă și cu crop top, pe vremea când frecventai cluburile. Poate că nu te mai identifici nici cu costumele serioase, pe care ți le-ai cumpărat, cu mari eforturi, pentru primul loc de muncă dintr-o corporație. Sau cu bluzele din fibre sintetice, pe care le-ai înlocui oricând cu mătase, cașmir, bumbac sau in. Înainte de a face astfel de investiții, e important să le faci loc în dulap și să renunți la lucrurile care nu te mai reprezintă.

Pasul 5: investește în educația ta de stil

Nu e neapărat nevoie să aloci o jumătate din bugetul tău lunar pentru a plăti un stilist personal, dar poți apela la unul, dacă simți nevoia și consideri că acest serviciu nu ți-ar da economiile peste cap. Însă, există și alte forme de educare – tutorialele, cărțile de stil personal, cursurile online gratuite sau nu, urmărirea pe social media a influencerilor preferați – toate aceste lucruri contribuie la educația ta de stil, alege-le pe cele pe care ți le permiți și optează pentru canalele la care ești mai receptivă. Cu siguranță, rezultatele vor deveni tot mai vizibile pe măsură ce avansezi, iar stilul tău personal se va defini de la sine într-unul omogen, unitar, consecvent.

Hainele și accesoriile pe care le porți vorbesc despre tine, la fel și coafura, culoare unghiilor, bijuteriile sau nuanța de ruj preferată, alături inclusiv de parfumurile pe care le porți. Transformă-ți stilul în propria semnătură și evidențiază, prin acesta, lucrurile pe care vrei să le pui în valoare, indiferent dacă este vorba despre pasiunea pentru video games sau despre nevoia de a-ți exprima delicatețea.

Sursă foto: Pexels

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Advertorial