Cum să te ferești de căldură vara aceasta

Nu este nicio noutate că valurile de căldură își fac tot mai mult simțită prezența în întreaga lume. Din cauza schimbărilor climatice, acestea devin tot mai calde și mai lungi. Astfel, chiar dacă vitamina D pe care o primim de la soare este importantă pentru a funcționa optim, căldura extremă poate fi extrem de periculoasă pentru sănătatea noastră. Partea bună este că putem lua mai multe măsuri pentru a ne proteja atât pe noi, cât și pe cei dragi de temperaturile ridicate care ne așteaptă.

Cel mai cunoscut sfat (și cel mai recomandat, de altfel) constă în a evita ieșirile din casă în timpul celui mai mai fierbinte moment ale zilei, respectiv în timpul amiezei. Totuși, uneori acest lucru nu poate fi evitat. Astfel, când ieșiți în lumina directă a soarelui, asigurați-vă că purtați o cremă cu protecție solară și acoperiți-vă capul cu o pălărie. De asemenea, încercați ca pe cât posibil să faceți pauze regulate în spații în care există un aparat de aer condiționat sau în zone umbrite. Purtarea hainelor deschise la culoare este o altă modalitate de a nu vă supra încălzi corpul, deoarece soarelui îi ia mult mai puțin timp să absoarbă lumina din alb sau din culorile deschise.

Căldura scapă prin piele, care este cel mai mare organ din corp. Prin urmare, cu cât vă puteți răci o suprafață mai mare din piele, cu atât mai bine pentru dumneavoastră. Pentru zilele toride de vară au devenit foarte la modă spray-urile cu apă termală care vă pot răcori instantaneu în bătaia vântului. De asemenea, dușurile reci pot funcționa la fel de bine sau, în locul lor, vă puteți răcori rapid ținându-vă încheieturile mâinilor sub un jet de apă rece. Încheieturile au o mulțime de puncte de puls în care vasele de sânge sunt mai aproape de piele, așa că efectul de răcire va fi mult mai rapid.

Pe măsură ce transpirați pe parcursul zilei, lichidele pe care le pierdeți trebuie înlocuite pentru a evita deshidratarea. Simptomele deshidratării includ gura uscată, amețelile sau confuzia, precum și durerile de cap. Dacă nu este tratată, deshidratarea poate duce la epuizare termică. Evitați pe cât posibil cofeina și asigurați-vă că beți multă apă și, dacă este posibil, consumați băuturi speciale pentru sportivi pentru a vă reface sărurile, zaharurile și lichidele pierdute.

Poate că cel mai important lucru pentru a vă feri de caniculă, este să vă mențineți casa răcoroasă. Poate fi natural să deschidem ferestrele și ușile atunci când soarele strălucește, dar menținerea lor închise în cele mai calde părți ale zilei poate ajuta la păstrarea aerului rece înăuntru și a celui cald afară. Puteți deschide ferestrele din nou seara, odată ce temperatura a scăzut pentru a lăsa aerul să circule.

Există această dezbatere între a folosi aerul condiționat sau un ventilator, însă știm cu toții că doar aerul condiționat are efectul la care sperăm atunci când ajungem acasă prin arșița amiezii. Aerul condiționat este cel mai bun prieten al oricui în zilele fierbinți de vară, cu atât mai mult dacă apartamentul sau casa dumneavoastră sunt orientate spre soare.

Temperaturile mai calde pot face dificilă obținerea unui somn odihnitor. Păstrarea unei temperaturi potrivite în interiorul casei este cel mai bun mod de a vă asigura că vă puteți odihni cum trebuie. Totodată, încercați să vă respectați rutina obișnuită de culcare, chiar dacă este tentant să o schimbați din cauza căldurii. Totodată, corpul are capacitatea de a controla temperatura de lângă pielea dumneavoastră, iar pentru a nu o perturba, nu renunțați complet la plapumă, ci acoperiți-vă cu o pătură subțire, din bumbac sau chiar cu plicul de la pilotă.

În timpul verilor călduroase este esențial să ne ferim pe cât posibil de consumul de alcool. Acesta provoacă deshidratare, care vă poate afecta în special dacă corpul dumneavoastră se luptă deja să facă față temperaturilor ridicate. Consumul de alcool poate îngreuna, de asemenea, un somn odihnitor, lucru care este oricum dificil pe timpul verii. Deși s-ar putea să adormiți rapid, este posibil să aveți un somn de proastă calitate și să vă trezești mult mai devreme decât de obicei.

Când este cald, este recomandat să rămâneți la mese ușoare, bine echilibrate și regulate. Alimentele cu un conținut ridicat de apă, cum ar fi pepenele, căpșunile, castraveții, țelina și salata verde, vă vor ajuta, de asemenea, să vă mențineți hidratat și să învingeți căldura. De asemenea, puteți încerca să consumați și alimente cu un conținut ridicat de lichide, cum ar fi supele și tocanele, care contribuie și ele la nivelul de hidratare.

Luați în considerare temperatura atunci când vă planificați ziua, iar în cazul în care vă gândiți să faceți sport, limitați activitatea fizică pentru momentele mai răcoroase ale zilei cum ar fi dimineața sau seara. Dacă decideți să vă antrenați sau să faceți sport, asigurați-vă că beți multă apă și luați mai multe pauze decât de obicei pentru a vă asigura că nu puneți un stres suplimentar asupra corpului.

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Advertorial