Cum să organizezi în siguranţă o petrecere pentru copii

Cum să organizezi în siguranţă o petrecere pentru copii

Condiția de bază pentru organizarea unei petreceri grozave este să ții cont de preferințele copilului. Indiferent dacă este prima aniversare ori cea care marchează trecerea de la copilărie la adolescență, a-l face pe sărbătorit să se simtă bine este cea mai importantă sarcină de îndeplinit.

Pentru o bună organizare este important să începi planificarea petrecerii cu cel puțin două luni înainte, astfel încât să ai timp să pui cap la cap toate detaliile unui eveniment de neuitat, cu atât mai mult cu cât este unul surpriză. Clovni, magicieni, prințese Disney, aperitive, băuturi, torturi delicioase, muzică, jocuri – de toate acestea trebuie să ții cont când organizezi o mică sărbătoare pentru copilul tău.

Totodată, amintirile sunt importante, de aceea imortalizarea momentului este esențială. Fotografiile când copilul suflă în lumânări sau filmările din timpul dansului vor fi adevărate comori odată cu trecerea anilor. 

Regulile s-au schimbat puțin în ultima perioadă, din cauza pandemiei de coronavirus. Iată care sunt principalii pași de urmat pentru organizarea unei petreceri de neuitat pentru copii:

Planificarea unui buget

Planificarea unui buget te poate ajuta să fii mai bine organizat și să îți faci o idee despre opțiunile pe care le ai. Pentru organizarea unui eveniment aniversar nu ai nevoie neapărat de un buget mare. Există o mulțime de modalități distractive și accesibile pentru ca o petrecere să fie un succes. Printre costurile de care trebuie să ții cont atunci când pui deoparte banii se numără cele pentru locul desfășurării, decorațiuni, mâncare, tortul aniversar, divertisment și cadou. Pentru că, în această perioadă, distanţarea fizică este recomandată, este important ca spaţiul de desfăşurare să fie unul ofertant, astfel încât copiii să aibă suficient spaţiu de mişcare.

Lista de invitați

Pentru realizarea listei de invitați, cel mai important este să afli ce fel de petrecere își dorește copilul. Chiar dacă îşi doreşte un eveniment de anvergură, având în vedere contextul epidemiologic actual, va trebui să se mulțumească cu ceva restrâns, împreună cu cei mai buni prieteni. Crearea din timp a unei liste de invitați te va ajuta să îți faci o idee asupra costurilor pe care le presupune o astfel de aniversare. În plus, poți planifica mai bine activitățile distractive și jocurile. Cea mai sigură variantă pentru organizarea unei petreceri în această perioadă este în mediul online. Pentru această idee, trebuie să trimiți decorațiuni și gustări celor mai buni prieteni ai copilului și fiecare dintre ei să petreacă în fața ecranului.

Locul de desfășurare

Organizarea unei petreceri acasă este o soluție distractivă și accesibilă din punct de vedere financiar, însă va fi mult de muncă după terminarea evenimentului. Însă, şi pentru organizarea unei aniversări acasă contează foarte mult numărul de invitaţi. Pentru că nu este cea mai bună perioadă pentru întâlniri în număr mare, petrecerea poate fi una restrânsă, la care să participe câţiva prieteni foarte buni. Nici meniul nu trebuie să fie foarte complicat: câteva retete de sandvisuri pe care să le pui în practică şi un tort delicios. Important este ca aniversarea copilului să nu treacă neobservată.

Pe de altă parte, volumul de muncă va fi semnificativ redus dacă alegi să organizezi petrecerea într-un restaurant ori un loc de joacă pentru copii care se ocupă și cu astfel de evenimente. Astfel, te vei putea bucura alături de cel mic de momentul său aniversar. În acest caz, costurile de organizare sunt mai mari. 

Alegerea unei teme

Odată cu alegerea unei teme, distracția își face loc, iar entuziasmul celui mic crește, având în vedere că petrecerea lui aniversară se va desfășura sub umbrela a ceva ce iubește. Un film sau un desen animat preferat pot reprezenta surse de inspirație în alegerea unei teme care să îi încânte atât pe sărbătorit, cât și pe invitații acestuia. Decorațiuni specifice, cani si cesti, precum şi farfurii care au legătură cu tema aleasă, outfit-uri speciale și un tort grozav transformă o petrecere banală într-una de neuitat.

Tortul

O petrecere reușită trebuie să aibă și un tort pe măsură. Acest desert este de nelipsit de la un eveniment aniversar, iar alegerea lui este o decizie care trebuie cântărită cu atenție. Succesul zilei are mult de-a face și cu tortul ales. De această dată, este important să ții cont nu doar de preferințele sărbătoritului, ci și de restricțiile alimentare ale celorlalți invitați. Este esențial să cunoști alimentele la care sunt alergici ceilalți copii, astfel încât să alegi un tort care să fie pe placul tuturor. 

Organizarea unei petreceri reușite este o ocazie perfectă de a-l ajuta pe cel mic să își facă prieteni sau își întărească relațiile, precum și să-și dezvolte abilitățile sociale. În plus, un astfel de eveniment va rămâne multă vreme în memoria copiilor, așteptând cu nerăbdare să vină iar ziua lor.

Sursă foto: Roman Samborskyi/ Shutterstock

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Elefant.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Advertorial