Cum să aplici pentru un credit IFN pe termen lung?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Creditul IFN este soluția optimă pentru a obține urgent banii de care ai nevoie, fără garanții și fără comision de analiză pentru dosar, așa cum se întâmplă la bancă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești sunt ușor accesibile oricărei persoane care dovedește că are un venit lunar. 

Când banii sunt un obstacol în calea realizării obiectivelor propuse, iar familia și prietenii nu te pot ajuta, cauți soluții în exterior. Un credit bancar, chiar și pentru o sumă mică, implică realizarea unui dosar, ce va fi supus analizei. Orice condiție care nu este îndeplinită sau care nu se încadrează în limitele solicitate de bancă, determină respingerea dosarului. 

O sumă mică de bani poate fi împrumutată de la o instituție financiară nebancară, mult mai rapid, fără a implica condiții la fel de restrictive ca cele de la o instituție financiară bancară. Totuși contractul și clauzele acestuia trebuie respectate pentru a nu avea neplăceri. 

1. Solicitare online

Pentru un credit IFN poți aplica online, direct pe site-ul instituției financiare nebancare. Înainte de a trimite solicitarea, poți face o simulare a împrumutului, pe calculatorul online existent pe site-ul creditorului. Bifând perioada contractuală pentru banii necesari, vei vedea imediat care este suma totală de rambursat. 

Dacă este bine și ești de acord cu această variantă, poți completa formularul online, în cadrul căruia îți sunt solicitate mai multe informații. 

Alături de formularul online trebuie să atașezi 2 documente:

  • Copie după actul de identitate;
  • Extras de cont bancar. 

2. Condiții de îndeplinit

Pentru a aplica la un împrumut IFN, trebuie să îndeplinești câteva condiții minime:

  • Reședința în România;
  • Vârsta cuprinsă între 20 și 70 de ani;
  • Să nu ai datorii active;
  • Să poți demonstra cu documente că obții un venit lunar;
  • Să ai un cont bancar valabil și un card bancar, atașat;
  • Să fii utilizator de servicii de internet banking. 

3. Avantajele creditului IFN

Obținerea unui împrumut IFN este destul de ușoară. Prima dată, suma solicitată nu poate fi foarte mare, dar începând cu al doilea credit, aceasta crește. 

Printre avantajele acestui tip de împrumut se evidențiază următoarele:

  • Nu trebuie să mergi la un sediu fizic al instituției creditoare;
  • Nu trebuie să oferi garanții pentru a solicita creditul;
  • Nu trebuie să spui pentru ce ai nevoie de bani;
  • Nu se aplică niciun comision sau taxă pentru analiza dosarului;
  • Nu trebuie să plătești nicio sumă în plus dacă optezi pentru rambursarea înainte de termen;
  • Nu se percepe comision sau taxă de administrare a creditului sau a contului pentru creditul acordat. 

4. Banii îți sunt virați în cont

Dacă îndeplinești condițiile minime solicitate, după aprobarea creditului IFN, banii îți sunt virați în cont, în scurt timp și tu vei putea să îți rezolvi problemele, care nu suportă amânare. 

5. Rambursarea împrumutului

Încheierea contractului are loc la data înscrisă pe document, dacă condițiile au fost respectate de ambele părți. 

Rambursarea anticipată este de dorit pentru că astfel vei plăti un credit mai mic. Asta înseamnă că plătești suma împrumutată și dobânda aferentă până la acel moment. Banii pot fi returnați direct în contul creditorului. 

Dacă la finalul creditului nu ai banii necesari, poți alege amânarea împrumutului. Acest serviciu se taxează suplimentar. 

Este recomandat să anunți dacă nu ai suma necesară de rambursat pentru ca reprezentanții instituției financiare nebancare să te ajute să faci un plan de rambursare. În caz contrar, vei fi penalizat pentru fiecare zi de întârziere. 

Ajutorul venit de la o instituție financiară nebancară, într-un moment greu din viața ta, înseamnă mult, mai ales când știi că nu ai la cine altcineva să apelezi. Contractul încheiat pentru creditul IFN trebuie respectat de ambele părți și se supune unor termen și condiții ca oricare alt împrumut bancar. Nerestituirea la timp a sumei împrumutate atrage penalități și îți va afecta bonitatea. 

Sursa foto: unsplash.com

Recomandari
Mai multe din Advertorial