Cum să alegem o râșniță cu condimente?

Condimentele se foloseau încă din anu 3500 î.Hr, de către vechii egipteni. În căutarea acestor plante, s-au descoperit noi continente și civilizații. Prețioasele condimente au fost motiv de război, de sclavie, devenind un simbol al luxului si un element indispensabil în viața de zi cu zi.

De a lungul timpului, condimentele au avut numeroase întrebuințări. În Egiptul antic se foloseau amestec de scorțisoară și mir pentru îmbălsămarea trupurilor neînsuflețite ale faraonilor. Tămâia și alte ierburi aromatice, se folosesc si astazi în diverse ritualuri și ceremonii. În Europa, condimentele s-au folosit pentru a acoperi mirosurile si gustul neplăcut al alimentelor în process de alterare, pentru a evidenția gustul anumitor alimente și de a schimba culoarea lor, iar sarea a fost unicul conservant folosit.

 Studiile realizate recent arată că acestea au proprietăți medicinale. Ele susțin sănătatea organismului, inhibă dezvoltarea bolilor, ajută la prevenirea bolilor cardiovasculare, ajută la elasticitatea pielii și păstrarea fermității acesteia. De asemenea sunt folosite la combaterea insectelor, ca dezodorizant și ca decorații, dar și în cosmetică. Utilizarea lor în parfumerie a fost un fenomen revoluționar. Aproape fiecare parfum conține o notă picantă, condimentată.

Astăzi condimentele și mirodeniile se găsesc la orice pas și sunt disponibile într-o varietate largă și sub diverse forme: semințe, pulberi, frunze etc. Din nefericire, în comerț sunt întâlnite condimente, care în realitate reprezintă aditivi alimentari de gust sau miros. De aceea trebuie să studiați foarte bine eticheta ambalajului. Ele nu trebuie să conțină alți conservanți, ci doar condimentul în sine. 

De asemenea un aspect important este faptul ca acestea încep să-și piardă aroma, atunci cand sunt măcinate, de aceea, ideal ar fi sa vă măcinați propriile mirodenii imediat înainte de a le folosi. Indiferent de tehnologiile modern de albalare , o data ce deschideți punga de condiment, conținutul măcinat începe să-și piardă aroma și prospețimea din cauza oxidării. Oxigenul, căldura și lumina sunt un adevărat dușman pentru condimentele dumneavoastră. 

Cum alegi o Rasnita pentru condimente ?

Pentru a vă bucura de aceste condimente la adevărata lor valoare,  trebuie sa le achizitionati în recipiente prevăzute cu posibilitatea de macinare, asa numitele Rasnite pentru condimente. Procesul de măcinare durează puțin și beneficiezi instant de condimente proaspete. Cel mai important este ca rasnita să realizeze o macinare uniformă. O macinare inegală și prost proportionată poate altera gustul chiar și a celor mai fine condimente. Nu folosiți niciodată un rasnite din plastic sau metal, alegeți numai rasnite din ceramica

Sursa: Pirifan.ro

Rașnitele de la Pirifan, sunt printre cele mai calitative. Rasnițele au un sistem de măcinare ceramic, gradul de mărunțire este reglabil și asigură o macinare uniformă, iar partea bună este că se pot reutiliza. Le găsiți pe toate pe GoodAll.ro, magazinul online, cu livrare nationala.   

Cum alegem condimentele în funcție de tipul de carne?

Cu ce ierburi aromatice și condiment se combină fiecare carne? Pe site-ul goodall.ro gasiti toate condimentele necesare pentru a obține cea mai buna friptura. Iata cateva exemple:

Mărar: Se potrivește bine cu cărnurile din tocănițe, în special cu carnea de vită și de porc.

Scorțișoară: se potrivește bine cu mâncăruri din carne cu curry, carne de vită în sos și miel.

Cardamom: Cu pui sau miel.

Chimen: Cu carne de vită, miel și tocănițe de carne, carne de vită, pui și miel.

Curry: Se potrivește bine cu pui, porc și miel.

Tarhon: Carne de vită, carne de pasăre, iepure, sosuri de carne și fripturi.

Mentă: Se potrivește bine cu carnea de miel.

Oregano: Pentru condimentarea cărnii de vită sau de porc.

Boia: Se potrivește bine cu puiul și carnea de vită, în special în tocănițe sau în carnea sărată.

Piper: Piperul roșu se potrivește cu carnea albă, piperul verde cu carnea roșie și cel negru cu orice fel de carne.

Rozmarin: Se combină cu carnea de porc, miel, iepure și vânat.

Salvie: Ideală pentru condimentarea cărnii de vițel, a cărnii de porc, a ficatului de vită și a anumitor tipuri de carne de vânat.

Cimbru: Perfect pentru carnea la grătar: vită, porc și miel.

Fiecare carne este pusă în valoare cu un condiment sau o plantă aromatic diferită. Cunoscând acest lucru ne permite să facem combinații mai bune de carne și condimente. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial