Cum să ai un look perfect, indiferent de ocazie – metode la îndemâna ta

Cum să ai un look perfect, indiferent de ocazie – metode la îndemâna ta

Îți place să fii mereu la modă și să te simți bine în pielea ta, indiferent de situație. Cum fashion nu înseamnă doar o ținută bine aleasă, ci și o accesorizare potrivită, de la bijuteriile pe care le alegi și până la machiaj, pălării și eșarfe, este important să știi cum să-ți pui în evidență personalitatea și frumusețea naturală. Totodată, un look perfect înseamnă și a transmite un mesaj puternic celor din jur. 

Iată de ce ți-am pregătit în cele ce urmează un scurt ghid despre metodele pe care le ai la îndemână pentru a arăta întotdeauna impecabil. 

Alege bijuteriile care ți se potrivesc

Bijuteriile sunt unele dintre accesoriile care îți completează ținuta și îți pun în evidență frumusețea. Prin urmare, ca să dai o notă aparte look-ului tău indiferent de situație, atunci când le alegi este bine să ții cont de anumite criterii, cum ar fi:

  • personalitatea ta – primul lucru la care ar trebui să te gândești mereu este ca aspectul tău să fie natural și să te reprezinte, iar bijuteriile alese pot transmite un mesaj puternic despre tine; de pildă, dacă ești o fire romantică, dar căreia îi place să iasă din rând, poți alege o pereche de cercei placați cu aur, rodiu sau argint, cu cristale Swarovski și un design revigorant, inspirat din natură; în schimb, dacă îți place luxul, poți alege brățările sau colierele statement cu diamante;
  • caracterul formal sau informal – este unul dintre cele mai importante criterii, pentru că una este să mergi la serviciu și alta este să participi la un eveniment de seară într-un local elegant; prin urmare, pentru activitatea de peste zi, sunt recomandate bijuteriile discrete, de dimensiuni mici și care au un design simplu, în vreme ce la o ocazie specială poți purta o piesă supradimensionată care să fie vedeta ținutei tale;
  • vestimentația – există o regulă în modă: un look bine pus la punct înseamnă a alege hainele potrivite și accesoriile care să le completeze, astfel încât să iasă în evidență un singur element: rochia, pantofii ori bijuteriile; așadar, combinația dintre o ținută simplă și bijuterii extravagante ori între o vestimentație sofisticată și bijuterii simple este întotdeauna reușită.

Dă o notă personală ținutei tale

Un look desăvârșit depinde și de felul în care reușești să dai o notă personală oricărei ținute pe care o alegi, indiferent de ocazia la care o porți. Alături de bijuterii, accesorii ca gențile, pălăriile sau eșarfele sunt foarte importante. Desigur, e bine să fii la curent cu ultimele noutăți în modă, cum ar fi faptul că poșeta nu mai trebuie neapărat să aibă aceeași culoare ca pantofii. Poți să fii mult mai creativă decât în trecut și să combini, de exemplu, o fustă neagră, lungă până la genunchi, cu o pereche de pantofi sau sandale roșii și o geantă care să aibă un pic de alb, gri, bej sau negru.

Totodată, nu uita că și machiajul este important. Pentru zi, specialiștii în make-up îți recomandă culorile discrete și stilul simplu, iar pentru un eveniment de gală, organizat seara, poți opta pentru nuanțele electrizante, cu efecte metalice sau sidefate.

Ai grijă de sănătatea ta

Nu degeaba se spune că frumusețea exterioară vine din interior, prin urmare, ai grijă de starea ta de sănătate. Adoptă un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume, cu un conținut consistent de vitamine și minerale, fă mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi, hidratează-te bine și asigură-te că dormi cel puțin șapte ore pe noapte. Toate acestea au efecte asupra pielii și formei tale fizice și îți asigură energia de care ai nevoie ca să arăți impecabil pe parcursul întregii zile, indiferent de provocările cărora trebuie să le faci față. Totodată, nu neglija controalele și analizele medicale periodice, pentru că în felul acesta poți să previi apariția unor afecțiuni grave sau să ții sub control manifestările celor deja existente. 

De asemenea, nu uita că, potrivit specialiștilor de la Mayo Clinic, oamenii care gândesc pozitiv reușesc să gestioneze mai eficient situațiile stresante, inclusiv cele de criză, au un risc mai scăzut de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare și, în general, au o sănătate mintală mai bună. Prin urmare, acordă atenție hobby-urilor tale, adoptă o atitudine constructivă și pune-ți în evidență frumusețea nu doar prin calitatea hainelor și a accesoriilor, ci și prin eleganța felului în care știi să le porți.

Așadar, un look perfect înseamnă nu doar o vestimentație potrivită personalității tale și locului în care te afli, ci și alegerea unor accesorii adecvate. Dincolo de aceste aspecte, însă, reține că este esențial să ai grijă și de sănătatea ta, să fii creativă și să adopți întotdeauna o atitudine pozitivă. 

Sursa foto: Roxannes, Mariana Jewellery – Live in Color

(P) Material publicitar realizat împreună cu Roxannes

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Advertorial