Cum s-a accidentat Marius Manole pe scenă, în timpul unui spectacol de la Teatrul Național din București: „Am vrut să fac un moment artistic, să mă arunc ca un portar”

Marius Manole s-a accidentat sâmbătă pe scena Teatrului Național din București. Deși a ajuns la spital de urgență, unde medicii i-au cusut piciorul accidentat, actorul nu ia o pauză, continuă să joace în spectacole de teatru, chiar călătorește și prin țară.

Duminică, pe Facebook, Marius Manole a postat o fotografie cu piciorul lui stâng accidentat, după ce medicii l-au cusut. „Dragii mei, în seara asta, în timpul spectacolului «Repetiție pentru o lume mai bună» a avut loc un accident nedorit. Spectacolul a fost dus la bun sfârșit. Am fost la Spitalul Universitar unde foarte repede m-au cusut și acum sunt în regulă cât de cât. Nu voi suspenda niciun spectacol, doar că va trebui să adaptez toate mișcările din toate spectacolele.

Rog să aveți înțelege pentru următoarele 15 zile. Mulțumesc colegilor mei pentru grijă. O echipă e totuși o echipă. Mulțumesc și să aveți grijă de voi Mulțumesc medicilor de la Spitalul Universitar UPU, sunt ultra-profesioniști', a transmis actorul pe pagina lui oficială de Facebook.

Toți i-au urat sănătate și s-au preocupat pentru starea actorului, care nu rămâne acasă, să se recupereze. Și duminică seară el a jucat într-un spectacol pe scena teatrului din București.

Marius ManoleSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Înainte, el a făcut declarații pentru Știrile Pro TV. „Pregătit pentru scenă acum, sincer între noi, nu sunt neapărat, dar altă soluție nu prea aveam decât să suspendăm spectacolul și la spectacolul ăsta se găsesc atât de greu bilete încât mi-a fost jenă, am zis că mai bine schimbăm 2 sau 3 mișcări decât să trimitem 500 de oameni acasă', a zis el.

Și a continuat: „La fel s-a întâmplat și aseară, nefericitul eveniment, eram la jumătatea spectacolului, erau 900 de oameni în sală și nu avea sens să îi trimiți acasă. M-am aruncat după o minge, am vrut să fac un moment artistic să mă arunc ca un portar și m-am aruncat ca un portar într-un cui și mi-am rupt tot piciorul. Dar am prins mingea'.

Ieri, Marius Malone a călătorit la Timișoara acolo unde are un spectacol, iar astăzi ajunge la Cluj. Nu ia pauză, nu vrea să amâne spectacolele, de dragul publicului. „A fost și nici nu a fost așa de greu. Venim mâine la Timișoara și poimâine, 6 februarie, la Cluj. Zic că o să ne distrăm așa accidentați cum suntem. Zbor în speranța că sălile vor fi pline «All inclusive» chiar că avem de toate. Vă așteptăm! Mirela Oprișor, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Diana Roman. Promit să dorm cu piciorul pe o pernă', a mai dezvăluit actorul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete