Cum porți cizmele peste genunchi în anotimpul rece?

Cizmele sunt un obiect vestimentar nelipsit din garderoba oricărei femei. Asta pentru că le poți asorta ușor la orice ținută, fie ea casual sau elegantă, și obții un look fabulos.

Chiar dacă nu există o regulă ce spune că trebuie să purtăm cizme doar toamna sau iarna, în acest articol ne vom referi la anotimpurile reci. Te vom învăța cum să combini diferite tipuri de cizme peste genunchi cu diverse articole vestimentare, ca să creezi garderobe potrivite atât stilului personal, cât și temperaturilor ceva mai scăzute.

Avantajele cizmelor lungi

Dacă încă nu ai o pereche de cizme dama lungi în dressing, îți dăm noi câteva motive. Iată unele dintre avantajele cizmelor peste genunchi:

  • Pot fi asortate atât la o pereche de blugi, cât și la o rochie; 
  • Îți vor proteja o mare parte a piciorului împotriva frigului și nu va fi nevoie de dresuri foarte groase;
  • Le găsești într-o varietate de modele, culori și materiale.

Cizme peste genunchi cu toc înalt

Poate te gândești că cizmele înalte cu toc se potrivesc cel mai bine femeilor suple și cu gambele subțiri. Totuși, nu e deloc așa. În cazul în care ești scundă, o astfel de pereche de cizme te va ajuta să pari mai înaltă și să ai o postură ce emană încredere în sine. Mai mult de atât, tocul înalt denotă eleganță și feminitate. Așadar, cu siguranță vei întoarce toate privirile. 

Partea bună este că poți combina aceste cizme cu foarte multe outfituri. Poartă-le cu o rochie mulată și un palton până la glezne sau cu un pulover oversized. Look-ul pe care o să-l obții te va surprinde chiar și pe tine. 

Cizme peste genunchi cu talpă plată 

Dacă vrei să fii în trend cu moda fără să renunți la confort, aceste cizme cu talpa plată sunt o alegere perfectă. Este adevărat că o pereche de cizme cu toc sunt ideale pentru o întâlnire romantică, la birou sau la o petrecere.

Cu toate astea, pentru momentele în care ai mult de mers pe jos sau trebuie să fugi dintr-un loc în altul, cizmele fără toc cu siguranță sunt mai potrivite. Ca și în cazul celor cu toc, le poți asorta la o rochie, un model casual fiind mai potrivit. De asemenea, le poți purta cu o pereche de jeanși skinny și un sacou. 

Cizme peste genunchi cu șnur 

Spre deosebire de celelalte modele despre care am vorbit, cele cu șnur sunt ceva mai îndrăznețe. Merg perfect cu o rochie pe corp și o pereche de dresuri nu foarte groase, atunci când te pregătești pentru o seară în oraș cu prietenele. Dacă vrei să obții o ținută sexy și seducătoare, aceste cizme sunt cheia. 

Cu toate acestea, pot fi purtate și în timpul zilei. Ideea este să nu lași pielea să se vadă foarte mult, ca să păstrezi un aspect cât mai decent. În acest sens poți alege o fustă cu pliuri, o rochie vaporoasă sau o pereche de blugi. 

De ce să ții cont când îți alegi perechea de cizme lungi? 

Chiar dacă ți s-a pus pata pe o pereche de cizme, înainte să le cumperi, ia în considerare câteva aspecte, cum ar fi: 

  • Materialul. În cazul cizmelor, cel mai recomandat este pielea naturală. În primul rând, pentru rezistența în timp și aspectul rafinat, dar și pentru impermeabilitate.
  • Talpa. Dacă-ți dorești stabilitate și confort, cel mai bine ar fi să alegi o pereche de cizme fără toc, precum cele prezentate mai sus. 
  • Silueta ta. Am stabilit că cizmele peste genunchi nu sunt doar pentru femeile înalte. Cu toate astea, acordă atenție dimensiunii tocului, pentru a-ți pune cât mai bine corpul în evidență. 

Majoritatea femeilor vor să se simtă cât se poate de feminine, iar în sezonul rece o pereche de cizme peste genunchi s-ar putea să-ți fie de mare ajutor în acest sens. Este foarte ușor de asortat la o mulțime de outfituri și potrivită pentru diferite ocazii. În plus, poți purta o pereche de cizme lungi cu toc atunci când programul tău nu necesită mersul pe jos, cum ar fi o seară în oraș, și o pereche de cizme cu talpa plată, atunci când ai o zi lungă în față. 

Sursă foto: Unsplash.com 

(P) Material publicitar realizat împreună cu Deichmann

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial