Cum l-a convins Paula Seling pe soțul ei să devină vegan

Paula Seling a cucerit mereu cu vocea ei unică, plină de forță și fragilitate, în același timp. Cum a reușit să se păstreze pe drumul care a făcut-o cunoscută? Ce schimbări pe plan personal a făcut pentru a ajunge în acest punct al vieții?

Invitată în cadrul emisiunii online „Duet cu Alexandra' – TheXclusive, Paul Seling a vorbit despre copilăria ei, marcată de cele 4-5 ore de repetiții zilnice. Studiul intens este secretul vocii ei ieșite din comun, mărturisește aceasta: „N-a fost ușor, pentru că în copilărie, vedeam și eu afară copiii care se joacă, băteau mingea, își terminau temele într-o oră, două și erau afară. Eu, după ce-mi terminam temele… în primul rând, veneam acasă la 16, pentru că aveam toate orele de cor, pian, teorie, solfegii, care erau puse după orele normale. După ce ajungeam acasă, mă apucam de teme și nu-mi rămânea mult timp de studiu pentru pian. Eram la o școală de arte din Baia Mare.'

Părinții au făcut un efort mare…

Artista povestește cu emoție despre acele începuturi, când „fratele meu a studiat pe un carton pe care erau desenate clapele. Când am ajuns eu în clasa I, părinții au făcut un efort mare și ne-au cumpărat o pianină. Pentru mine, a fost cea mai mare bucurie să stau și să mă joc la pianină.'

În ceea ce privește dorința de a renunța, aceasta a recunoscut: „Este un punct în care ajungi și există posibilitatea să renunți. Dacă depășești punctul ăla, e foarte simplu.'

A slăbit 10 kilograme

Paula Seling, în vârstă de 42 de ani, a vorbit și despre stilul ei de viață actual, cu schimbări radicale. Când a luat decizia de a slăbi, a adoptat stilul vegetarian și, ulterior, după 10 ani, a devenit vegană. Într-una din edițiile „Vorbește lumea', Paula a vorbit despre această decizie luată împreună cu soțul ei: „N-a trebuit să-l conving pentru că decizia am luat-o împreună, exact în aceeași clipă. Încercăm să găsim soluții de mâncăruri. Mâncarea nu trebuie să fie o corvoadă. De multe ori, el gătește, și gătește foarte bine'.

 

Citește și: Tori Spelling, de nerecunoscut

Foto: Facebook

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete