Cum își petreceau timpul liber elitele în secolul al XX-lea?
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/featured-image.jpg)
Secolul al XX-lea a fost marcat de incidente la nivel mondial, însă în perioadele de pace elitele vremurilor căutau tot mai multe modalități de a se distra în timpul liber. Cursele de cai, automobilismul, golful, prezența la baluri, jocurile de casino și dineuri și turismul au devenit încă de la începutul secolului al XX-lea pasiuni pe care elitele le aveau.
Cursele de cai erau populare în România în secolul al XX-lea. Mai întâi în București, iar apoi distracția s-a mutat la Ploiești. Elitele acelor vremuri mergeau constant la astfel de concursuri, în care se organizau inclusiv pariuri uneori. Ba chiar bogații acelor vremuri dețineau cai care concurau în curse.
De asemenea, automobilismul a devenit o pasiune printre elitele acelor vremuri, mai ales în anii ’60. Era o pasiune costisitoare, în condițiile în care era dificil să ai o mașină, darămite una de curse. Unii dintre oamenii cu bani din acele vremuri participau chiar la curse organizate pe teritoriul țării noastre.
Vânătoarea a fost și ea o pasiune în acele vremuri, chiar dacă începea să fie reglementată tot mai mult prin lege, dar în același timp era considerată o activitate care stârnea multe controverse.
Pasiunile de seară
Saloanele literare erau în special alese de elitele feminine. Se organizau seri culturale unde se recitau poezii, se discuta politică și se asculta muzică liniștită. Adesea se făceau și dezbateri pe teme de actualitate.
În același timp, în acea perioadă erau organizate constant baluri și dineuri. Acestea aveau loc fie în palatele nobiliare, fie în hotelurile de lux. Erau evenimente speciale, la care oamenii își făceau haine cu care să iasă în evidență. Prezența la aceste evenimente era și o chestiune ce ținea de statut.
Jocurile de casino erau o pasiune pe care elitele o aveau. Pe atunci, cazinourile reprezentau mai mult decât locuri în care oamenii mergeau să se distreze la jocuri. Aveau și saloane private, se organizau concerte și baluri. Inclusiv familiile regale din România au fost atrase de jocurile de casino, în special Regele Carol I și Carol II. Ba mai mult, ei au avut un rol mare în construcția unor cazinouri din România, cum ar fi cel din Constanța. Și la Vatra Dornei și Sinaia interesul elitelor pentru jocuri de casino era ridicat, iar trenurile plecau constant din București pline cu oameni care doreau să se distreze.
În prezent, cazinourile vechi din România au fost renovate, dar rolul lor este în general cu totul altul. Într-o perioadă în care cei mai mulți jucători aleg să se distreze pe platformele cu jocuri cazino online în locul mijloacelor clasice, vechile clădiri sunt în prezent saloane de evenimente ori muzee.

Turismul în acea perioadă
În secolul al XX-lea, elitele își petreceau timpul fie în stațiunile de pe Valea Prahovei, în special Sinaia și Poiana Brașov, fie în Mamaia, care era o definiție a luxului în acea perioadă, cu câteva hoteluri emblematice. Chiar dacă astăzi multe dintre ele sunt în paragină, pe atunci erau ca un magnet pentru elitele vremurilor din secolul al XX-lea.
În același timp, Sinaia a fost o destinație populară pentru elite. De fapt, aici avea reședința de vacanță și familia regală. Tratamentele balneare erau și ele interesante pentru elite, mai ales la Herculane, o altă stațiune care încearcă să renască.
În același timp, oamenii cu bani reușeau chiar să călătorească în afara României cu trenul la început și apoi cu avionul, iar printre locurile populare pentru ei erau Karlsbad, Baden-Baden, Biarritz sau Coasta de Azur. Pe atunci, a călători în străinătate era ceva mult mai complicat decât în zilele noastre, când e nevoie doar de bilete de avion și timp liber.
Jocurile de noroc sunt interzise minorilor. Fii responsabil!
Foto: Imagini generate cu AI
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/andreea-popescu-in-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/nutritionist-tania-fantana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/greyerbaby-shoes-434918.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/impact-bucharest25-1-scaled-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/adi-si-luca-24-sept-scaled-2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/impact-bucharest25-2-scaled-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/09/linkedin-menopauza-04.jpg)