Cum arată Sumayla, fiica Ronei Hartner, la 2 ani de la moartea mamei sale. Învață de acasă și își deschide propriul salon

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La doi ani de la trecerea în neființă a Ronei Hartner, familia și apropiații s-au reunit la Cimitirul Bellu Catolic pentru a-i aduce un pios omagiu. Fiica regretatei artiste, Sumayla, se pregătește să devină majoră.

La doi ani de la moartea regretatei actrițe Rona Hartner, familia și apropiații s-au reunit sâmbătă la Cimitirul Bellu Catolic din București pentru a-i aduce un pios omagiu. Slujba religioasă de parastas a adus împreună rudele cele mai apropiate, printre care mama, sora și fratele artistei, dar și fiica sa, Sumayla, care în ianuarie va împlini 18 ani.

fiica Ronei Hartner (2)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 17)

Un moment emoționant a fost prezența Rindei, sora Ronei, care a venit special din Canada pentru a fi alături de familie și pentru a-și onora sora dispărută. Rinda, martoră la ultimele clipe ale Ronei, se va întoarce marți în Canada, după ce și-a îndeplinit acest angajament solemn.

„Am venit din Canada cu o escală la Zurich. Este o întâlnire tristă a noastră, a familiei Ronei acum, în acest final de săptămână. Suntem triști că Rona nu mai este printre noi. Măcar nu mai suferă… Ăsta e singurul lucru care mă consolează – dacă se poate spune asta', a spus Rinda.

Sumayla împlinește 18 ani în luna ianuarie

Pe parcursul parastasului, familia și prietenii au rememorat momente prețioase petrecute alături de Rona Hartner, iar sora artistei a împărtășit pentru viva.ro amintiri încărcate de emoție. În cadrul discuțiilor, Rinda a vorbit și despre planurile de viitor ale fiicei sale, Sumayla, care învață de acasă și intenționează să își deschidă un salon imediat după ce va deveni majoră.

„Sora mea, Rona ne-a lăsat în urmă amintiri frumoase. Ne-a lăsat o carte cu mărturisirile ei. Mai sunt câteva exemplare. Ne-a lăsat atâtea filme în care o putem vedea, picturi, care au rămas în casă… Ne-a lăsat multe, ca să nu fie uitată. Așa cum a plecat ea cu zâmbetul pe buze, așa a fost ea toată viața ei, ca o tornadă. Ea așa spunea, că e Tornada Rona, și așa i se spunea; așa îi spuneau oamenii. A venit și mama mea, fratele meu, fiica Ronei, a venit și Sumayla. Ea este bine. Învață de acasă de un an. În ianuarie va fi majoră și își va deschide un salon.'

Rona Hartner a decedat pe 23 noiembrie 2023, aceeași zi în care în urmă cu câțiva ani s-a stins și Stela Popescu, iar mai recent, Gabriel Cotabiță. Familia sa continuă să păstreze vie amintirea Ronei, onorându-i memoria prin gesturi pline de respect și iubire.

Fiica vedetei, Sumayla, îi moștenește frumusețea și zâmbetul, iar familia își dorește să îi ofere sprijin în continuare, în ciuda durerii aduse de pierderea Ronei Hartner.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete