Serialul „Dallas' a scris istorie în cinematografia mondială. În anii 80 când s-a difuzat și la noi în țară a fost motivul pentru care milioane de români nu se dezlipeau din fața televizoarelor. Unul dintre personajele care a făcut furori și printre româncele noastre a fost Bobby Ewing, care a fost interpretat de actorul Patrick Duffy. Farmecul lui a cucerit iremediabil milioane de femei.
Pe data de 17 martie, Patrick Duffy va împlini frumoasă vârstă de 71 de ani, însă nu a renunțat nici acum la pasiunea pentru filme. Din păcate, anii nu iartă pe nimeni așa că, actorul este complet schimbat astăzi, față de cum arăta în tinerețe.
Celebrul actor a fost diagnosticat cu o boală cumplită iar tratamentul a fost greu de dus, însă a reușit să se vindece abia în anul 2013, la începutul lunii aprilie. Cancerul de piele l-a mutilat la propriu, însă spre norocul lui, chipul nu i-a fost afectat. În prezent, actorul se simte mai bine și continuă să joace în filme.
Astăzi, însă trecerea anilor a lăsat urme vizibile pe chipul său, iar Patrick Duffy este doar o amintire vagă a lui Bobby Ewing. Are părul rar, grizonat și câteva kilograme în plus. Cu toate acestea, vârsta este doar un simplu număr pentru el, deoarece este mereu plin de energie și zâmbitor.
Încă din anul 1974, actorul Patrick Duffy este căsătorit cu aceeași femeie. El are o căsnicie fericită alături de Carlyn Rosser, iar cei doi au împreună doi copii: Padraig Terence şi Connor Frederick. Mai mult, cei doi sunt și bunici și au patru nepoți.
Pentru a vedea cum arată astăzi Patrick Duffy din serialul „Dallas', deschide galeria foto de mai sus!
Foto: Hepta, Northfoto
Mihaela Tudor
Citește și:
Femeile care au revoluționat secolul XX. Se vorbește și astăzi despre ele
Au fost celebre și foarte talentate! Iată câteva dintre femeile de succes ale secolului XX
Aceste femei au impresionat lumea cu talentul lor. Jos pălăria în fața lor