Cum arată casa în care Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc locuiesc. Au împreună doi băieți

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mezinul lui Laurențiu Reghecampf și al Corinei Caciuc, Landon, recent a împlinit doi ani, iar momentul a fost marcat printr-un mesaj emoționant și imagini de familie adorabile. Cum arată casa în care locuiesc aceștia.

Timpul a trecut pe nesimțite, iar mezinul cuplului format din Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc a împlinit deja doi ani. Micuțul, care le umple zilnic casa de energie și veselie, a fost sărbătorit într-un cadru cald, de familie, iar momentul nu a trecut neobservat în mediul online.

Cu ocazia aniversării, Corina Caciuc i-a transmis fiului său un mesaj plin de emoție, care a atras imediat atenția fanilor.

„La mulți ani cu ocazia împlinirii a 2 ani micului meu ghemotoc de haos, râsete și magie. Îmi provoci piele de găină în fiecare zi… și, cumva, reușești mereu să mă faci să zâmbesc. Te iubesc mai mult decât pot spune în cuvinte', a scris aceasta pe rețelele de socializare.

copii Laurențiu Reghecampf (5)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 22)

Laurențiu Reghecampf, în vârstă de 50 de ani, trăiește o perioadă liniștită alături de Corina Caciuc, cea care i-a dăruit doi băieți. Antrenorul este tată a patru copii, fiecare din etape diferite ale vieții sale, iar familia sa extinsă este una numeroasă și plină de viață.

Imagini din casa în care locuiește Laurențiu Reghecampf

Fotografiile publicate de Corina Caciuc oferă o privire rară în viața de zi cu zi a familiei. Vila spațioasă în care locuiesc este adaptată perfect pentru cei mici: living generos, curte largă și numeroase spații de joacă.

Copiii aleargă, se joacă, merg cu bicicleta sau petrec timp alături de animalele de companie. În același timp, casa păstrează și o notă elegantă, cu mobilier atent ales și un decor rafinat, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Deși are un program încărcat, Laurențiu Reghecampf își face timp pentru familie și chiar gătește atunci când este acasă. Se pare că antrenorul este specialistul familiei în ciorbe, preparate pe care cei mici le savurează, uneori chiar fără ajutorul lingurii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete