Cum arată Anamaria Ferentz, fosta iubită a miliardarului Ion Țiriac?

Cum arată Anamaria Ferentz, fosta iubită a miliardarului Ion Țiriac?

Anamaria Ferentz, fostă componentă a trupei Demos și vedetă Playboy, este stabilită de 10 ani în SUA, la Los Angeles. Artista a activat în mai multe domenii de activitate și la un moment dat a avut mai multe locuri de muncă în același timp.

Ea a încercat să lucreze în domeniul imobiliar, însă nu a renunțat la dragostea ei, muzica și, de asemenea, a fost profesoară de canto la o școală renumită de la Hollywood.

Lucrurile acum par să se fi așezat puțin, astfel că în luna octombrie a fost într-o scurtă vacanță la Miami, iar de curând a fost în Mexic, acolo unde şi-a sărbătorit ziua de naștere în avans cu două săptămâni.

„Am fost 5 zile în Mexic într-o minivacanţă. A fost ziua unei prietene şi am fost cu ea şi familia ei acolo. A fost ca şi de ziua mea. Ziua mea de naştere este pe 14 decembrie, aşa că mi-am făcut şi eu ziua în Mexic. A fost foarte drăguţ, cald, soare, lumea ospitalieră, mâncare bună, a fost super ok. Pentru că în Los Angeles, unde locuiesc, se făcuse rece, ne-am dus să ne simţim bine în Mexic', a declarat pentru Click! Anamaria Ferentz.

Anamaria Ferentz a intonat Imnul României, ieri, de 1 decembrie, fiind invitată la Consulatul României din Los Angeles.

„A fost pentru prima dată. A fost o onoare pentru mine. A fost foarte emoţionant. Mulţi prieteni mi-au scris că au avut lacrimi în ochi când m-au auzit cântând imnul nostru. Eu mereu mă emoţionez şi când aud imnul României şi când văd steagul nostru pentru că astea sunt rădăcinile şi aşa va fi mereu. Din cauza situaţiei cu pandemia nu s-a mai putut face aici nici un eveniment de 1 Decembrie.'

Cântăreața povestește că nu se plânge de viața ei din America, însă îi este dor de România, de sărbătorile de acasă și de mâncărurile românești. La 45 de ani, Anamaria arată senzațional și acest lucru se poate vedea pe contul său de Instagram unde a postat un video când face roata. Ea a declarat pentru sursa mai sus menționată că are un metabolism bun, nu face nimic special pentru a-și întreține corpul, ci duce o viață sănătoasă și echilibrată.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete